Catedrala mitropolitana din Craiova, in haina de praznic

Prima zi din anul 2012, inchinata praznicului Taierii imprejur a Mantuitorului Hristos si Sfantului Vasile cel Mare, a adunat peste o suta de credinciosi in Catedrala mitropolitana 'Sfantul Mare Mucenic Dimitrie' din Craiova. Cu acest prilej, Inalt Preasfintitul Parinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a oficiat Sfanta Liturghie alaturi de un numeros sobor de preoti si diaconi, informeaza Ziarul Lumina .In cadrul slujbei au fost randuite cereri pentru ajutor, buna sporirea si implinirea dorintelor celor folositoare spre mantuire in noul an calendaristic. La final, IPS Parinte Irineu a citit, dupa randuiala liturgica a Sfintei noastre Biserici, Molitfele Sfantului Vasile cel Mare.'Fara Hristos omul nu poate birui rautatea diavolului'In cuvantul de invatatura, Inalt Preasfintia Sa a vorbit credinciosilor prezenti despre principalele coordonate dogmatice desprinse din iconomia Intruparii Mantuitorului Hristos: 'Legatura dintre om si Dumnezeu, reinnoita 'la primirea vremii' (Galateni 4, 4) prin Intruparea Fiului lui Dumnezeu din Sfanta Fecioara Maria, Maica Sa, nu este relatie intre doua persoane distincte, ci intre doua firi: dumnezeiasca si omeneasca. Prin firea omeneasca se intelege ceea ce noi suntem, fara ca aceasta alcatuire a constitutiei noastre sa aiba o persoana deosebita, ci legatura dintre Dumnezeu si om sa fie cu adevarat o unire intre dumnezeire si omenitate, in unica Persoana a Mantuitorului Hristos. Pentru a intelege mai bine acest aspect trebuie sa avem in minte legatura dintre fier si foc. Fierul este un element si focul altul, dar atunci cand fierul este introdus in foc se inroseste, se aprinde si dobandeste calitatile focului, insa, cu toate acestea, nu devine foc. Legatura aceasta ramane permanenta atata timp cat fierul este in foc. In cazul Mantuitorului, relatia dintre firea dumnezeiasca si cea omeneasca ramane nealterata pentru ca Cel care o mentine este Insusi Fiul lui Dumnezeu. Aceasta unire nu este nici pe departe intamplatoare, ci incalzita de iubirea dumnezeiasca. Parintele nostru Ceresc doreste ca prin aceste doua naturi sa mantuiasca intregul neam omenesc, caci daca firea omeneasca ramane in afara firii divine, ea nu se poate mantui. Omul singur nu are nici o putere pentru a depasi rautatea si ispitele diavolului, nefiind in stare sa scoata aceasta rautate din sine. Fara puterea lui Dumnezeu el nu poate face nimic, asa cum spune Mantuitorul: 'Fara de Mine nu puteti face nimic' (Ioan 15, 5). Singurul care ne poate vindeca de neputintele noastre este Doctorul care nu se imbolnaveste niciodata, Fiul lui Dumnezeu, Cel mai presus de fire si de cuvant. Asadar, Dumnezeu prin Intruparea Sa, Dumnezeu incepe mantuirea noastra pe care o sfinteste prin jertfa Crucii, o desavarseste prin Inviere, ca mai apoi sa o ridice prin Inaltare acolo unde trebuia sa fie, in Sfanta Treime'. In continuare, Mitropolitul Olteniei a evidentiat viata aleasa a Sfantului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei: 'Sfantul Vasile cel Mare s-a nascut intr-o familie de sfinti. A petrecut in scolile timpului sau si a invatat stiinta si intelepciunea oferita de cei mai invatati profesori. Peste toate cunostintele dobandite a asezat filosofia Sfintei Scripturi. Alaturi de Sfantul Grigorie de Nazianz, prietenul si colegul sau, a pus bazele monahismului chinovial din partile Capadociei. Regulile sale monahale au ramas pana astazi in viata Sfintei Biserici. In calitate de episcop s-a dovedit un mare ajutator al celor saraci, intemeind pentru acestia primul asezamant social crestin 'Vasiliada'. Atat de placut a fost inaintea Tatalui Ceresc incat i-a fost prelungita viata pentru ca avea sa aduca la credinta pe un evreu care era de profesie doctor. Iata numai in cateva cuvinte viata acestui mare sfant pe care noi il praznuim astazi, la inceputul Anului Nou. Acest nou inceput al noului an il cinstim ca pe un lucru omenesc si rugam pe Atotputernicul Dumnezeu sa sfinteasca si sa binecuvanteze cununa vremii'.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 597

Id: 19084

Data: Jan 4, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).