Crucea cu moleniile (Maica Domnului și Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul), din zona cea mai înaltă a catapetesmei Catedralei Naționale, au fost montate pe poziţie. Încheierea lucrărilor de montaj a avut loc luni, 16 august.
Lucrări pictură
Moleniile sunt cele două două icoane plasate de-o parte și de alta a Crucii care încheie catapetesmele bisericilor ortodoxe reprezentând pe Maica Domnului și pe Sfântul Apostol Ioan. Termenul molenii este de origine slavă și nu are corespondent în limbile occidentale. La singular, termenul molenie înseamnă „rugăciune” în limba slavonă.
Catapeteasma, denumită şi iconostas, este un perete care desparte naosul de altar şi este prezentă în lăcaşurile de cult creştine. Catapeteasma este acoperită de icoane.
Crucea cu moleniile catapetesmei vor fi pictate în mozaic începând cu luna septembrie a acestui an, când se intenţionează demontarea schelei din altar şi poziţionarea acesteia pe soleea de la cota 0,00 m, a declarat pentru Basilica.ro inginerul Petre Chiuță, consilier patriarhal la Sectorul monumente și construcții bisericești.
Petre Chiuţă a declarat că în prezent, în interiorul Catedralei Naţionale, se continuă lucrul la pictura în tehnica mozaic a spatelui catapetesmei.
Fii ctitor
Uite cum poţi contribui şi tu la lucrările de pictură desfăşurate la cel mai reprezentativ lăcaş de cult pentru spiritualitatea românească:
Site: www.pictamcatedrala.ro
Email: [email protected]
Telefon: 0799.887.955
Prin transfer bancar
Titular: Patriarhia Română
RO91RNCB0075004895030395 (RON)
RO64RNCB0075004895030396 (EUR)
Banca: BCR – Banca Comercială Română
Lucrări la exterior
Consilierul patriarhal Petre Chiuţă a prezentat şi lucrările care au loc în exteriorului ansamblului arhitectural Catedrala Națională.
„Se execută tencuieli exterioare la Turla Principală, la turlele secundare de pe faţada sud, precum şi la faţada vest”;
„Se montează ancadramente din piatră la ferestrele absidei sud, respectiv, se plachează cu piatră pereţii de beton care leagă Turla Clopotniţă şi cele două turle secundare adiacente”;
„Au loc lucrări de finisaje la prefabricatele şi medalioanele de la baza Turlei Mari şi se montează capitelurile din piatră la stâlpii pridvorului vest din faţa Catedralei Naţionale”, a precizat Petre Chiuţă.
Părintele Mitropolit Andrei a oficiat joi Sfânta Liturghie și Parastasul pentru Domnitorul Mihai .....
Data: Aug 21, 2021
Direcția Medicală București a Ministerului Afacerilor Interne a organizat vineri ceremonii militar-religioase la Monumentul Eroilor Sanitari din Piața Operei și la Monumentul .....
Data: Aug 21, 2021
Biserica Sfântul Dumitru – Poștă organizează, sâmbătă după amiază și duminică, după Sfânta Liturghie, a cincea ediție a evenimentului intitulat AuGUSTeria – Târg de bucate tradiționale.
Sâmbătă .....
Data: Aug 21, 2021
Asociația Tradiția Militară a organizat săptămâna trecută, cu sprijinul Primăriei Sinaia și al Jandarmeriei Române, Marșul Comemorativ „Crucea Eroilor”, prilejuit de .....
Data: Aug 21, 2021
Ministerul Afacerilor Externe a inițiat săptămâna trecută o întrunire la care au participat, pentru prima dată, delegați ai românilor din toate regiunile istorice românești situate în prezent pe teritoriul .....
Data: Aug 21, 2021
Parohia Ortodoxă Română „Adormirea Maicii Domnului” din Altötting-Trostberg și-a sărbătorit
Data: Aug 21, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
31 - IPS Pimen - Cuvant la hramul Pogorarea Duhului Sfant al Manastirii Dragomirna - 31 mai 2015
33 - Protos David Rosca - Despre grijile vietii - 21 iunie 2015
05 - Pr Dumitru Nechita - Duminica Sf Grigorie Palama - 16 mar 2014
12 - Pr David Rosca - Inaltare - 29 mai 2014
20 - Pr Dumitru Nechita - A doua zi de Pasti - 13-04-2015
06 - IPS Pimen - Vindecarea celor zece leprosi - 18 ian 2015
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).