]]>În zilele de 9-11 octombrie 2015, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, se vor desfășura manifestările prilejuite de împlinirea a 150 de ani de la târnosirea Vechii Catedrale a Aradului, după cum ne-a mărturisit Pr. Traian Micoroi, Parohul Catedralei Vechi. În acest context, Parohia Ortodoxă Română Arad-Centru, a organizat o serie de acțiuni cultural-bisericești sub genericul Catedrala Veche Ortodoxă a Aradului. Tradiție și actualitate – 150 ani de istorie, spiritualitate și cultură ecleziastică și care se vor derula după următorul program: Vineri, 09.10.2015 16.00 – Te Deum (Catedrala Veche) 17.00 – Simpozion aniversar (Aula Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad) Sâmbătă, 10.10.2015 17.00 – Program religios-artistic (Școala de duminică – Sala de festivități a parohiei) 18.00 – Slujba Vecerniei (Catedrala Veche) 19.00 – Expoziție de obiecte de cult și carte veche aparținătoare patrimoniului cultural-bisericesc al Parohiei Arad-Centru (Sala de festivități a parohiei) Duminică, 11.10.2015 9.30 – Liturghia arhierească (Catedrala Veche) 12.00 – Parastas pentru ctitorii Catedralei istorice a Aradului 18.00 – Lansare de carte (Teatrul de Stat din Arad) Spiritualitate ortodoxă arădeană. Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Arad-Centru Autor: Pr. dr. Pavel Vesa († 2013) PrezintăÎnaltpreasfinţitul Părinte Timotei 19.00 – Concert coral susţinut de corurile Catedralei Vechi din Arad Corul de tineret – dirijor Conf. dr. Mircea Buta Corul „Armonia” – dirijor Prof. Ovidiu Boar Prezintă: Pr. paroh Traian Micoroi Sărbătorirea marelui moment al împlinirii celor 150 de ani de la ctitorirea Catedralei Vechi, reprezintă un omagiu față de ierarhii Aradului, în frunte cu episcopul Procopie Ivașcovici, față de slujitorii acestui sfânt locaș, fată de marile personalități consemnate de istoria acestei catedrale și nu în ultimul rând, față de ctitorii știuți și neștiuți, care au susținut acest proiect ecleziastic și cultural românesc.
Download: Click for download attached file: Catedrala Veche a Aradului â 150 de ani de la tarnosire
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 682
Id: 56756
Data: Oct 7, 2015
Imagine:
]]>Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, în prezența unor Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial, a săvârșit marţi, 06 octombrie 2015, la Paraclisul .....
Data: Oct 7, 2015
]]>Credincioşii Parohiei Eroilor Voluntari şi-au primit duminică, 04 octombrie 2015, noul păstor, pe părintele Alexandru Anghel, numit în postul de preot coslujitor la această .....
Data: Oct 7, 2015
]]>Din inițiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, în Permanența Consiliului Eparhial din data de 01 septembrie 2015 s-a adresat un îndemn tuturor .....
Data: Oct 7, 2015
]]>Referitor la campania „Afacerile Bisericii – precum în cont, aşa şi pe pământ” a postului de televiziune Antena 1, se impun următoarele precizări: 1. Campania .....
Data: Oct 7, 2015
]]>Duminica a XIX-a după Rusalii, 04 octombrie 2015, a fost una deosebită pentru enoriaşii din filia Focşa a Parohiei Oțetoaia, comuna Lunca Banului, din cadrul Protopopiatului .....
Data: Oct 7, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciune pentru chemarea milei lui Dumnezeu, citita de Parintele Iustin
Pr Justin Parvu - Despre viata vesnica
Pr Iustin Parvu - Despre sfarsitul lumii, mantuire, Japonia si tehnologie
Pr Iustin Parvu - Tara noastra - pridvor al Imparatiei lui Dumnezeu
Pr Iustin Parvu - Omul si natura
Pr Iustin Parvu - Rugaciune de dezlegare la inceputul Postului Mare
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).