]]>Având în vedere îndemnul Mântuitorului „Mergând învăţaţi toate neamurile (...)“ - Matei 28, 19-20 şi setea de cunoaştere a credincioşilor, în ziua de 13 noiembrie 2014, în trei parohii din Protopopiatul Săveni, preoţii au susţinut câte o cateheză în faţa unui numeros auditoriu format după caz din copii, tineri, dar şi adulţi, informează Ziarul Lumina. Prima cateheză a avut loc în Parohia Murguţa, comuna Dobârceni, unde părintele Valentin Cârlan le-a vorbit copiilor de clasele a III-a şi a IV-a despre tema „Ce este Sfânta Împărtăşanie“. Prezentarea a avut loc după săvârşirea Tainei Sfântului Maslu la biserica din localitate. În timpul amiezii a avut loc o altă cateheză în Parohia Drăguşeni, fiind susţinută de către părintele Bogdan Aiftincăi în faţa unor adolescenţi, care în scurt timp vor deveni liceeni. Cateheza a avut tema „De ce ne împărtăşim?“. O a treia cateheză a avut loc în Parohia Plopenii Mari, comuna Ungureni, auditoriul fiind de data aceasta unul mixt - copii şi adulţi. Părintele Cristian Zaharia a susţinut cateheza cu tema „Care sunt roadele Sfintei Împărtăşanii în viaţa mea?“. Pe lângă credincioşi, au fost prezenţi la cateheze şi părintele inspector Bogdan Racu, părintele protopop Constantin Macuc, responsabilul cu cateheza la nivel de protopopiat - părintele Cristian Dumitraş, preoţii care fac parte din cercul misionar al parohiei unde s-a susţinut cateheza, profesorii de religie care îşi desfăşoară activitatea pe raza parohiilor în cauză, dar şi alte cadre didactice. Părinţii care au susţinut catehezele au reuşit să capteze atenţia celor prezenţi prin interesul faţă de tema aleasă, prin respectarea momentelor unei cateheze, dar şi prin mijloacele moderne de care s-au folosit.
Download: Click for download attached file: Cateheze in Protopopiatul Saveni
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 575
Id: 45440
Data: Nov 15, 2014
Imagine:
]]>Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Eftimie Luca a fost pomenit miercuri, 12 noiembrie 2014, la trecerea a 9 zile de la mutarea sa la Domnul. Pe Valea Moldovei au răsunat iarăşi .....
Data: Nov 15, 2014
]]>Cu binecuvântarea și cu participarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, prin Biroul de Cateheză și Activități cu Tineretul, Arhiepiscopia .....
Data: Nov 15, 2014
]]>Sfântul Paisie de la Neamţ sau Sfântul Paisie Velicicovschi a fost cea mai mare personalitate a Ortodoxiei în secolul al XVIII-lea. Viaţa a trăit-o în sfântă simplitate şi la fel .....
Data: Nov 15, 2014
]]>Începând de sâmbătă, 15 noiembrie, credincioşii parohiei mehedințene Podeni au un nou păstor sufletesc. Diaconul Gheorghe Ducu a fost hirotonit preot şi instalat ca paroh în .....
Data: Nov 15, 2014
]]>În fiecare an, pe 16 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, unul din cei 12 Apostoli ai Mântuitorului. De neam evreu, acesta era vameş în .....
Data: Nov 15, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).