]]>Cât timp a fost la cârma țării Moldovei, Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt își statornicise o rânduială pe care o împlinea cu toată sârguința după fiecare bătălie, indiferent dacă era învingător sau învins. După lupta de la Podul Înalt din 1475, Sfântul Ștefan cel Mare a mers, potrivit obiceiurilor vremii, în pelerinaj la locurile celor căzuţi, unde s-au oficiat slujbe de pomenire, s-a organizat un ospăţ, iar întreaga oştire a primit daruri. Bineînţeles, acest ospăţ urma unui post de 40 de zile, numai cu pâine şi apă, poruncit oştirii chiar de voievod. Şi înfrângerile erau, de asemenea, însoţite de astfel de manifestări. Bătălia de la Războieni a fost urmată de adunarea celor căzuţi – „movilă de cei morţi făcutu” – însoţită de un pelerinaj la locul luptei. Un sobor de preoţi, în frunte cu mitropolitul şi alţi ierarhi ai Bisericii din Moldova au săvârşit atunci un Trisaghion pentru cei adormiți, impresionând pe participanţi. Aceste consemnări importante ni s-au păstrat de la cronicarii Grigore Ureche şi Marcin Bielski. Sursa: doxologia.ro.
Download: Click for download attached file: Ce facea Sfantul Åtefan dupa o batalie?
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 628
Id: 53376
Data: Jul 2, 2015
Imagine:
]]>În ziua de 2 iulie 1504, Ştefan-vodă cel Mare se stingea de o moarte blândă la Suceava, în desăvârşita pace măreaţă ce se boltea asupra întregii ţări pe stâlpii puternici ai biruinţelor .....
Data: Jul 2, 2015
]]>Din generaţie în generaţie, Ştefan a fost „cel Mare, cel Bun, cel Sfânt”, nu doar al Ţării Moldovei, ci al întregului neam românesc. Numele lui a însufleţit eforturile românilor în .....
Data: Jul 2, 2015
]]>Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Nicolae al celor două Americi aniversează întronizarea Sa ca Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi. Înaltpreasfinția Sa s-a .....
Data: Jul 2, 2015
]]>S-a născut la 16 septembrie 1971 în localitatea Lipova din județul Arad, din părinții Constantin și Joița, la botez primind numele Cristian Constantin. Școala primară a urmat-o în satul natal .....
Data: Jul 2, 2015
]]>Astăzi, 2 iulie, la Mănăstirea Dobreşti din judeţul Timiş, ctitorie a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc sărbătorirea celui de-al treilea hram, „Sfântul Voievod .....
Data: Jul 2, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).