În cuvântul rostit marţi la hramul bisericii „Sfântul Andrei” din Bârlad, Episcopul Ignatie a explicat ce putem învăţa de la Apostolul, care este ocrotitorul românilor.
„În viața noastră sunt foarte multe momente când întâlnim oameni care ne schimbă, în mod radical, viața. Un cuvânt, o anumită simțire, un anumit comportament, fizionomia cuiva, sunt cele care au capacitatea de a ne îndrăgosti iremediabil de o persoană. Din acel punct, avem disponibilitatea de a-l urma oriunde pe acel om, despre care simțim, în inima noastră, că trăiește în mod autentic și atât de frumos”.
„O asemenea experiență a trăit-o și Sfântul Andrei, când L-a văzut pe Hristos și când a auzit mărturia din gura Sfântului Ioan Botezătorul că Iisus este «Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii»”.
„Întâlnirea sa cu Hristos a constituit momentul în care a devenit ucenicul Lui. Învățăm de la Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul tuturor românilor, că întâlnirea cu Hristos trebuie să fie cea care ne determină să ne îndrăgostim iremediabil de El”.
„Experiența vederii lui Hristos să fie cea care să ne dea un impuls lăuntric ca să Îl urmăm, să Îi asumăm învățătura și să o trăim în mod deplin în viața noastră”, a subliniat Preasfinţia Sa.
Episcopul Huşilor a îndemnat la final: „Adevărul să devină principiul călăuzitor în viața noastră. Să ne străduim pe cât ne stă în putință, să ne iubim unul pe altul. Să ținem, cu multă stăruință, la dragostea dintre noi”.
Pr. conf. Patriciu Vlaicu este următorul invitat al conferinţelor organizate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în postul Naşterii Domnului.
.....Data: Dec 1, 2021
La slujba de Te Deum oficiată miercuri în Catedrala Patriarhală de Ziua Naţională, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a vorbit despre rolul Bisericii în unirea realizată în 1918.
„Deşi unirea s-a înfăptuit doar în urmă cu 103 ani, ea fost pregătită cu multă .....
Data: Dec 1, 2021
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, cu prilejul Zilei Naţionale a României, 1 Decembrie 2021:
Prin rugăciune, prin cuvânt rostit, prin cărți tipărite, prin prezența personală şi fapta concretă a slujitorilor ei, Biserica a .....
Data: Dec 1, 2021
Mitropolitul Ioan al Banatului a primit marţi titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest „Vasile .....
Data: Dec 1, 2021
Reprezentanții Mitropoliei Basarabiei au oficiat miercuri, de Ziua Națională a României, o rugăciune de mulțumire în Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Chișinău.
La slujba de Te Deum a fost prezentat mesajul Mitropolitului Petru care a subliniat faptul că „nu putem .....
Data: Dec 2, 2021
În data de 2 decembrie 2021 se împlinesc 23 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Cleopa, unul dintre cuvioșii propuși pentru canonizare pentru anul 2025.
A fost un «Avvă» unic al .....
Data: Dec 2, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Invataturi patristice - 2015-03-20 - Cel mai mare dar
Invataturi patristice - 2014-02-18 - despre mandrie
Invataturi patristice - 2013-12-13 - despre marturisirea pacatelor
Invataturi patristice - 2013-12-05 - educatia copiilor
Invataturi patristice - 2013-11-21 - intrarea in Biserica
Invataturi patristice - 2015-01-14 - Despre ura
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).