Episcopul Hușilor semnează un articol în Revista Uniunii Scriitorilor din România intitulat „Ce poate răscumpăra iubirea?” în cadrul căruia a prezentat efectele iubirii din punct de vedere teologic.
„Iubirea răscumpără doar ceea ce este asumat”, contrar clișeului – iubirea răscumpără totul, spune Preasfinția Sa.
În acest sens, ierarhul oferă exemplul Mântuitorului Hristos care „nu ar fi putut să răscumpere umanitatea cu iubirea Sa, dacă nu şi-ar fi asumat-o integral, cu toate deficienţele sale”.
Iubirea aceasta răscumpărătoare nu poate fi selectivă, ci non-selectivă. Dacă iubirea hristică ar fi fost selectivă, spune Episcopul Ignatie „atunci nu ar mai fi fost iubire, ci orice altceva care ţine de zona euforicului efemer, lipsit de atribut metafizic”.
Referindu-se la „riscul cel mai mare” al binomului iubire-răscumpărare, Episcopul Hușilor a semnalat că este posibil ca în schimbul totului să primim nimicul.
Logica iubirii este să oferim totul şi să nu aşteptăm nimic în schimb.
A iubi în modul cel mai adânc este sinonim cu a ţi-l asuma pe celălalt care te urăşte şi crezi că este nedemn de dragostea ta. Numai în felul acesta îl poţi, în mod real şi concret, răscumpăra.
Foto credit: Episcopia Hușilor
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 299
Id: 67915
Data: Sep 11, 2019
Imagine:
De praznicul Înălțării Sfintei Cruci, Părintele Constantin Necula va aborda în conferința pe care o va susține în orașul băcăuan Buhuși, tema Înălțarea neamului prin comparație cu sărbătoarea celebrată de Biserica Ortodoxă în 14 septembrie.
Evenimentul va avea loc .....
Data: Sep 11, 2019
Agenția Basilica Travel a Patriarhiei Române vă propune să refaceți traseul vieții Mântuitorului Hristos într-un pelerinaj de 8 zile în Țara Sfântă.
Programul pelerinajului cuprinde locurile esențiale pentru viața duhovnicească a fiecărui creștin ortodox.
.....Data: Sep 11, 2019
Starețul Mănăstirii Vatoped împreună cu mai mulți părinți din Sfântul Munte Athos au efectuat marți o vizită la Patriarhia Ecumenică cu prilejul începerii noului An Bisericesc.
Părinții athoniți au primit binecuvântările Sanctității Sale cu prilejul Indictionului și .....
Data: Sep 11, 2019
Cei 35 de elevi ai Centrului de zi „Sfânta Muceniţă Sofia” al Arhiepiscopiei Bucureştilor au început luni noul an şcolar.
Elevii sunt cursanţi la clasele I-VIII şi provin din familii dezavantajate social.
Prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, .....
Data: Sep 11, 2019
Arhiepiscopul Ioachim a sfinţit luni, în ziua de sărbătorire a ocrotitorului său spiritual, pictura Paraclisului „Izvorul Tămăduirii” din Iţeşti.
Paraclisul aparţine Schitului „Sfinții Ioachim și Ana” de la Itești, Metoc chiriarhal, care şi-a sărbătorit hramul,
Data: Sep 11, 2019
Centrul Bisericesc din München îşi sărbătoreşte hramul în ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Siluan Athonitul.
Sfântul este ocrotitorul Capelei „Sfântul Siluan” şi al întregului Centru Bisericesc Românesc Ortodox din München.
Manifestările dedicate hramului .....
Data: Sep 11, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post - vindecarea slabanogului din Capernaum
Pr Dan Sandu - Duminica a ii a din post 2018
Pr Dan Sandu - Duminica vi dupa Rusalii 2010
Pr Dan Sandu - Sf Ioan Botezatorul 1
Pr Dan Sandu - a treia zi de Pasti 2010
Pr Dan Sandu - a doua zi de Pasti
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).