Considerand necazurile si durerea realitati dramatice ale vietii prezente, credinta crestina cauta sa dea suferintei un sens inalt si mantuitor, recomandand pastrarea darului sanatatii cat mai mult si cat mai nealterat cu putinta, iar in cazul instalarii bolii, descoperirea adancilor ratiuni ale ei, spre usurare si alinare sufleteasca, astfel incat aceasta sa devina cale spre mantuire, o Golgota ce trebuie urcata personal spre Taborul schimbarii launtrice si al desavarsirii.Spiritualitatea ortodoxa invata ca viata este dar divin, iar sanatatea este o reala binecuvantare dumnezeiasca, la a carei pastrare omul este dator sa contribuie fundamental. Primii oameni traiau in starea de comuniune cu Dumnezeu, o stare de potentiala perfectiune, necunoscand suferinta si intregul cortegiu ce o insoteste: boala, durerea, alterarea psihica si fizica, moartea. Toate acestea au intrat in lume si in viata lor ca urmare a pacatului.Din acest motiv, credinta rasariteana, cautand sa raspunda la intrebarea referitoare la originile suferintei, identifica o cauza ultima generala: pacatul stramosesc, la care se adauga vulnerabilitatile arborelui genealogic si pacatele personale.Intr-o alta logica, duhovniceasca, se situeaza suferinta ca dar, boala ca binecuvantare, care au o ratiune inalta si vesnica: iertarea pacatelor sau, in absenta acestora, imbunatatirea vietii morale, din perspectiva dobandirii rasplatei din partea lui Dumnezeu, a cununilor mantuirii.Dupa caderea in pacat, suferinta a devenit o constanta a vietii, impletindu-se cu momentele de liniste, acalmie si relativa armonie intre trup si suflet, intre functiile si lucrarile trupesti si cele spirituale. Bunul crestin stie insa ca viata este o alternanta intre bucurie si incercare, intre necaz si mangaiere, suferinta si alinare.Boala - profilaxie a pacatului si mucenicie a sufletuluiO prima cauza a tuturor acestor incercari si patimiri fara de voie o constituie pacatele celor de un neam cu noi, slabiciunile spirituale ale arborelui genealogic sau pacatele personale. Daca in cel dintai caz suferinta curata pacatele inaintasilor nostri, in cel de-al doilea caz, ea se datoreaza erorilor de viata fizica si duhovniceasca ale persoanei. Atat intr-un caz, cat si in celalalt, variatele necazuri constituie, dupa cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur, o scadenta a pacatului, un adevarat "bisturiu" prin care sunt eliminate din viata celui suferind pacatele si efectele lui, spre insanatosirea sa sufleteasca, sau, cum le numea Cuviosul Paisie Aghioritul, adevarate "note de plata", pe care omul le plateste fie in lumea aceasta, si atunci isi usureaza viata viitoare, fie dincolo, dupa moarte, fara posibilitatea de a le mai indrepta personal si ramanand astfel la mila altora: familie, urmasi, prieteni, apropiati, care prin rugaciunile lor pot usura sufletul de greutatea pacatelor si a patimilor nepocaite.Suferinta si boala, in cazul unei vieti pacatoase, sunt considerate o forma de indreptare din pacat, o adevarata "profilaxie a pacatului", o vindecare de el si o eliberare de efectele sale, "medicamente amare" (Cuviosul Paisie Aghioritul), "antibioticul" pe care omul il primeste fara voia sa, spre vindecare sufleteasca.Sfantul Ioan de Kronstadt spune ca "pentru placerile de voie, la tinerete, vin bolile fara de voie, la batranete", iar Sfintii Varsanufie si Ioan socotesc purtarea crucii fara cartire si clevetire si cu incredere in mila si mangaierea din partea lui Dumnezeu, cea mai inalta forma de asceza, care compenseaza lipsa postului, a infranarii si ingenuncherilor, a nevointelor trupesti si sufletesti.,Demontand una dintre obiectiile aduse Providentei sau purtarii de grija a lui Dumnezeu fata de lume si fata de om, Sfantul Ioan Gura de Aur arata ca "Tatal Ceresc pedepseste si nu pedepseste", in sensul ca doar unii dintre cei pacatosi isi trag pacatele in lumea aceasta, dupa cum multi dintre cei drepti traiesc in suferinta, pentru ca pedeapsa celor dintai, precum si rasplata celor drepti sa fie depline dincolo, dupa judecata obsteasca. Din acest motiv, Sfantul Parinte spune ca nu trebuie sa ne mahnim cand suntem incercati, ci mai degraba sa ne intristam cand avem sentimentul aparent ca toate ne merg bine si fericit, desi noi avem o viata pacatoasa. Insa chiar si aceasta este o dovada a iubirii, milostivirii si indelung rabdarii Parintelui Ceresc, Care ne cheama si ne asteapta, pana in ultimul ceas al vietii, sa ne intoarcem din pacat, la adevarata viata, cea virtuoasa si mantuitoare.Necazurile, bolile si durerile constituie, astfel, un real examen moral, pe care omul trebuie sa il treaca, pentru a-si dobandi mantuirea, caci, spune acelasi Cuvios Paisie Aghioritul, pasaportul spre preadulcele rai are neaparata nevoie de viza sau de stampila incercarilor sau a necazurilor.Pentru cei sporiti duhovniceste, rabdarea suferintelor cu demnitate si noblete sufleteasca se face prilej de "sarbatoare" a sufletului. Pentru acestia, ea constituie un "dar divin", un "examen pentru cealalta viata". In functie de rabdarea lor, crestinul isi agoniseste rasplata din partea lui Dumnezeu. In "cuptorul suferintelor" si prin "focul nenorocirilor", cum le numeste acelasi Sfant Ioan Gura de Aur, asemenea aurului, in vechime, omul se elibereaza de pacatele sale si isi asaza, cu ajutorul lui Dumnezeu, la cununa mantuirii personale, pietrele cele mai de pret: safirul, smaraldul si onixul.Pentru toti crestinii, ele sunt necesare si folositoare, constituind o adevarata mucenicie a trupului, spre vindecarea sufletului, o cale prescurtata a mantuirii si desavarsirii sau, in exprimarea aceluiasi Sfant Parinte, "pedepseste Dumnezeu trupul, ca sa intelepteasca sufletul". Dincolo de a fi pedepse pentru pacate, incercarile si suferintele din viata prezenta reprezinta forme ale dragostei si milei lui Dumnezeu, cai, nu de certare, ci de "vizita", "cercetare" si iertare a omului.Astfel, mai presus de toate, ele se descopera a fi o forma a binecuvantarii si alegerii din partea lui Dumnezeu, pentru ca niciodata Parintele Ceresc nu face un lucru inutil si fara a-i darui omului harul purtarii lui; reale "binefaceri", cea mai inalta harisma, cel mai important dar pe care il poate dobandi omul, spre indreptarea si mantuirea sa.Primirea si purtarea bolilor cu demnitate si noblete - cale spre dobandirea cununilor sfintenieiAtitudinea omului aflat in suferinta este variata, in functie de crezul si de convingerile sale, de taria sa morala si de puterea sa de asumare a lor. Aceasta variaza de la increderea statornica in mila si ajutorul lui Dumnezeu, de la increderea in mantuirea sufletului, chiar si cu pretul slabirii si pierderii puterilor trupului, la nemultumire si clevetire, la revolta si apostazie.Fin cunoscator al sufletului omenesc, Sfantul Ioan Gura de Aur a intuit un adevar fundamental referitor la asumarea necazurilor si purtarea crucii incercarilor, spunand ca suferintele noastre ni se fac mari sau mici nu in functie de firea lor, de consistenta sau apasarea acestora, ci in functie de starea sufleteasca a celui care le primeste. Acceptarea lor ca pe niste probe mantuitoare le usureaza si alina, dupa cum nemultumirea fata de ele, compararea, cartirea si clevetirea, impotrivirea si revolta le fac mult mai grele si mai apasatoare.Ortodoxia nu cauta suferinta si durerea, boala si intristarea, dar, odata instalate in viata omului, fie si din lipsa lui de "veghere" in plan trupesc si sufletesc, ea ne indeamna sa facem "filosofia bolii", adica sa smulgem suferintei si bolii partea lor pozitiva, sa patrundem si sa cultivam sensurile lor mantuitoare. Sa cautam sa aflam cum putem, chiar si din cele mai dramatice si dureroase evenimente ale vietii prezente, sa ne facem mijloace si cai de dobandire a fericirii celei vesnice.Purtarea lor cu pace launtrica si seninatate, in asteptarea rasplatei din partea lui Dumnezeu, suportarea lor cu demnitate, noblete si multumire curata sufletul si ii dau stralucire. Prin aceasta, rabdarea in suferinta i se face "cununa cununilor", "regina" virtutilor, caci, spun Parintii cei duhovnicesti, desavarsirea "e ascunsa in crucea lui Hristos" (Sfantul Marcu Ascetul).Am putea spune ca Ortodoxia ne invata si ne arata cum putem sa facem din acest viclean vrajmas, patruns in viata noastra, adesea ca un "fur" - prea devreme si fara a ne fi bucurat din toate bucuriile ei -, daca nu un prieten, macar un companion sau insotitor, cu care sa calatorim spre portile Raiului, spre Imparatia cereasca, unde vom lepada orice "durere, intristare si suspinare", traind in fericirea vesnica si in lumina cea neinserata a iubirii si slavei dumnezeiesti.(Articol publicat in Ziarul Lumina de Duminica, Editia din data de 16 decembrie 2012)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 799

Id: 26861

Data: Dec 16, 2012

Imagine: