]]>Joi, 15 ianuarie, la Şcoala Gimnazială „Sfântul Antim Ivireanul“ din Timişoara, a avut loc, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, Cenaclul literar „Mihai Eminescu“, ajuns la cea de a II-a ediţie, la care au participat peste 80 de copii ai şcolii, informează “Ziarul Lumina”. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Timişoarei, Consiliul Judeţean Timiş şi Biblioteca Judeţeană Timiş. În această zi dedicată marelui poet Mihai Eminescu, elevii au recitat şi au cântat poezii din bogata operă eminesciană, au prezentat eseuri şi creaţii proprii, precum şi lucrări muzicale. La această întâlnire de suflet a fost prezent şi pr. Zaharia Pereş, consilier cultural la Arhiepiscopia Timişoarei. De asemenea, au participat şi reprezentanţi ai Bibliotecii Judeţene Timiş, cadre didactice, precum şi părinţi şi bunici ai elevilor. „Peste 80 de copii au fost îmbrăcaţi în costume naţionale, practic o altă componentă a ceea ce înseamnă cultura naţională română, şi au reuşit să recite poezii din marele poet Mihai Eminescu, dar şi să găsească un liant între vers şi muzică, pentru că alături de poezie a fost şi o serată muzicală dedicată lui Mihai Eminescu. Toate aceste acţiuni vin să demonstreze că Biserica este în mijlocul evenimentelor care privesc identitatea noastră naţională şi mai ales de mândrie naţională“, a precizat pr. Zaharia Pereş. La final, toţi elevii participanţi au fost premiaţi, fiecare a primit din partea şcolii cărţi şi rechizite. Şcoala „Sfântul Antim Ivireanul“ este prima şcoală ortodoxă din judetul Timiş, autorizată de Ministerul Educaţiei. Este o şcoală nouă, cu predare în limba română, înfiinţată după normele Ministerului Educaţiei Naţionale, şi misiunea Şcolii „Sfântul Antim Ivireanul“ este creşterea generaţiei viitoare de tineri cu o educaţie temeinică, fundamentată pe valori creştin-ortodoxe, puternici şi dornici să înfăptuiască binele în propria familie, la locul de muncă şi în comunitate.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 616
Id: 47709
Data: Jan 18, 2015
Imagine:
]]>Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan, în ziua de 13 ianuarie 2015, Parohia „Înălţarea Sfintei Cruci” din Roma a primit vizita unui grup de elevi ai .....
Data: Jan 18, 2015
]]>În contextul proclamării anului 2015 ca ”Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii astăzi”, înainte de convocarea Adunării Eparhiale, în parohiile Arhiepiscopiei Dunării de .....
Data: Jan 18, 2015
]]>La împlinirea a 127 de ani de la naşterea vrednicului de pomenire, evlavios ierarh cu viaţă sfântă, Chesarie Păunescu al Dunării de Jos, care la 17 ianuarie îşi serba ziua de .....
Data: Jan 18, 2015
]]>La Duminica a XXIX-a după Rusalii membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care .....
Data: Jan 18, 2015
]]>19 ianuarie 1629 - A trecut la cele veșnice mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei (1608-1617 și 1619-1629), ctitorul mănăstirii Dragomirna, fondatorul unor spitale .....
Data: Jan 18, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).