]]>Se împlinesc 8 ani de la înfiinţarea Centrului de pregătire pentru patrimoniu „Sfântul Constantin Brâncoveanu“ al Patriarhiei Române, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod din luna februarie 2007, informează "Ziarul Lumina". S-au pus, atunci, bazele unui amplu proiect care urmărea - sistematic şi ştiinţific - formarea de profesionişti din rândul personalului clerical pentru ocrotirea şi mai buna punere în valoare a importantului patrimoniu cultural deţinut de către Biserica Ortodoxă Română, ştiut fiind faptul că patrimoniul religios reprezintă mai bine de 60% din bunurile de patrimoniu ale ţării şi că mare parte dintre acestea se află în evidenţele Bisericii Ortodoxe Române. Proiectul a vizat două etape de formare profesională, şi anume: 1) formarea unei „infrastructuri“ profesionale, constituită din absolvenţii celor trei programe de pregătire (muzeografi, conservatori, gestionari-custozi, inclusiv programul scurt „Inventarierea patrimoniului cultural“), cu scopul însuşirii şi aplicării în practică a prevederilor legislaţiei de patrimoniu referitoare la evidenţa, conservarea şi introducerea în circuitul public a valorilor de patrimoniu deţinute de către Biserica Ortodoxă Română şi 2) realizarea de proiecte pentru organizarea, modernizarea sau reorganizarea tematică a colecţiilor şi a muzeelor de artă bisericească în aşa fel încât aceste importante valori ale patrimoniului cultural naţional să fie mai bine cunoscute atât de către vizitatorii români, cât şi (mai ales) de către cei străini. „Desprăfuirea colecţiilor“ devine, astfel, o prioritate. În ceea ce priveşte primul obiectiv, Centrul de pregătire pentru patrimoniu „Sfântul Constantin Brâncoveanu“ şi-a împlinit scopul, programele sale fiind absolvite în aceşti 8 ani de mai mult de 650 de cursanţi din toate eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, punându-se astfel bazele, pentru prima dată, unei adevărate „reţele naţionale“ a specialiştilor în domeniul patrimoniului cultural bisericesc. Mai mult decât atât, graţie calităţii, competenţei şi bunei organizări a programelor, centrul a fost solicitat şi de personalul din muzeele de stat din marile centre ale ţării (peste 50 de absolvenţi provenind de la muzeele din Alba Iulia, Bucureşti, Bran, Braşov, Brăila, Constanţa, Călăraşi, Cluj-Napoca, Galaţi, Giurgiu, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Sibiu ş.a). Toţi absolvenţii şi-au dobândit competenţe recunoscute oficial de către Ministerul Muncii, Ministerul Învăţământului, Consiliul Naţional pentru Formarea Profesională a Adulţilor, centrul căpătând, astfel, o recunoaştere naţională. De altfel, el figurează în „Registrul naţional al furnizorilor de formare profesională din România“ la poziţia 2369/2007. La aceste rezultate se mai pot adăuga următoarele împliniri: editarea unui curs special de „Muzeologie generală“ (460 pagini), singurul curs de specialitate existent astăzi în România, înfiinţarea unui „Cabinet de studii şi documentare“ (cu aproape 200 de lucrări de absolvire, dintre cele mai meritorii), precum şi a unei mici biblioteci documentare cu lucrări teoretice de specialitate. În cea de a doua etapă (ce ar începe din anul 2015), reorganizarea muzeelor şi colecţiilor trebuie să evidenţieze contribuţia fundamentală a Bisericii la dezvoltarea, de-a lungul veacurilor, a societăţii româneşti în varii domenii: învăţământ, tiparul, sistemele juridice, viaţa artistică, în ocrotirea sănătăţii, în păstrarea tradiţiilor etno-folclorice etc. şi nu în ultimul rând, în marcarea prezenţei în mediul bisericesc a unor personalităţi ale vieţii publice (scriitori, filozofi, artişti, oameni de largă deschidere culturală etc.) prin (re)organizarea de case memoriale, domeniu strict limitat în anii trecuţi. Colecţiile de patrimoniu trebuie să se „personalizeze“, să iasă din anonimat, să se diferenţieze prin specificul tematic, prin modul de prezentare, prin originalitate. Astfel, vor face catehizare şi, în noua haină, se vor putea înscrie în circuite turistice europene pentru a-şi atinge principalul scop, acela de promovare a valorilor culturii naţionale (la recentele târguri europene de turism, s-a manifestat interesul pentru vechile monumente şi valori istorice din România!). Muzeele, în general, precum şi muzeele de artă religioasă sunt, astăzi, printre cele mai importante căi de educaţie umanistă, în special pentru tineret (exemplare, în acest sens, sunt muzeele reorganizate de la mănăstirile Suceviţa, Dragomirna, Sâmbăta de Sus ş.a.). Este necesar să se înţeleagă faptul că muzeele nu sunt doar nişte „depozite de obiecte vechi“, că muzeologia este o ştiinţă şi, ca orice ştiinţă, ea exclude amatorismul fiindcă se bazează pe studii, cercetare, demonstraţii logice şi finalităţi pertinente. Este de dorit ca, odată cu anul 2015, să se elaboreze, în toate eparhiile, astfel de proiecte care să demonstreze ce a însemnat Biserica pentru trecutul societăţii româneşti. Cui serveşte un patrimoniu „mut“, ţinut încuiat în depozite?
Download: Click for download attached file: Centrul de pregatire pentru patrimoniu implineste 8 ani
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 579
Id: 49092
Data: Feb 24, 2015
Imagine:
]]>În Duminica Lăsatului sec de brânză, care precedă începutul Postului Mare, s-a citit la Dumnezeiasca Liturghie un scurt fragment din Predica de pe Munte (Matei 6, 14-21), adică din cea .....
Data: Feb 24, 2015
]]>Seria conferinţelor „Mari Duhovnici“ organizate de către Departamentul cultural al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale a continuat sâmbătă, 21 .....
Data: Feb 24, 2015
]]>Ştim că Moise prin post s-a urcat în munte (leş. 24, 18.) Că n-ar fi îndrăznit să se apropie de vârful muntelui care fumega, nici n-ar fi cutezat să intre în nor, dacă n-ar fi fost .....
Data: Feb 24, 2015
]]>Credincioșii parohiei Văleni din comuna Sălătrucu, județul Argeș au avut bucuria de a participa duminică, 22 februarie 2015, la Sfânta Liturghie oficiată în biserica satului de către .....
Data: Feb 24, 2015
]]>N-am postit, şi am fost alungaţi din rai! Să postim, dar, ca să ne întoarcem în rai! Nu vezi că Lazăr a intrat prin post în paradis? Nu imita neascultarea Evei! Nu lua din nou .....
Data: Feb 24, 2015
]]>Vineri, 20 februarie 2015, s-a constituit filiala Buzău a Asociaţiei „Părinţi pentru Ora de Religie“ (APOR). Întâlnirea a avut loc la Sala Mare a Consiliului Judeţean, în prezenţa a .....
Data: Feb 24, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).