]]>Cărţile din biblioteca satului Râu Sadului din judeţul Sibiu au început din nou să deschidă copiilor şi tinerilor o fermecătoare lume a basmelor şi poveştilor, prin intermediul unui cerc de lectură înfiinţat la biserica din localitate. Copiii au prins gustul cititului cu ajutorul literaturii adecvate vârstei lor şi îşi cultivă mai apoi spiritul prin lecturi biblice şi cateheze. Satele de munte din apropierea Sibiului se disting de alte comunităţi prin tradiţii, obiceiuri şi prin ataşamentul oamenilor faţă de cele sfinte. Oieri sau pădurari, familiile duc o viaţă deloc uşoară, iar copiii sunt învăţaţi de mici să trudească pentru a-şi ajuta părinţii la diferitele munci. La Râu Sadului, o pitorească aşezare aflată la 30 de kilometri de Sibiu, viaţa oamenilor este legată de stânile din munţi sau de pădurile unde muncesc pentru a-şi câştiga existenţa. Copiii şi tinerii îşi petrec vara la colibele din munţi, unde îşi ajută părinţii la diferite treburi, dar poartă în suflet ceea ce în timpul anului şcolar au învăţat la ora de religie şi în cadrul programelor de educaţie religioasă implementate de parohie. Nu ar fi fost posibil acest lucru fără un parteneriat între Şcoală şi Biserică, prin care copiii sunt aduşi mai aproape de cele sfinte şi de tradiţiile româneşti. `Ca tânăr preot, am conştientizat necesitatea apropierii cu precădere a celor mici de Hristos şi, în consecinţă, împreună cu școala din sat, am implementat un program dedicat celor mici, mai ales înaintea marilor sărbători creştine, când timp de 4-5 zile am fost prezent în şcoală, spovedind şi împărtăşind elevii fiecărei clase în parte. Apoi, pentru că pe unii dintre ei i-am văzut mai râvnitori, am ales câţiva pentru a-i avea în fiecare duminică şi sărbătoare la sfintele slujbe drept copii de Altar. La început au fost timizi şi neştiutori, iar mai apoi au ajuns să cunoască toate slujbele. Îmbucurător este faptul că, deşi unii dintre ei au crescut, au rămas pe mai departe ataşaţi de biserică, participând la slujbe în fiecare duminică şi sărbătoare chiar şi atunci când părinţii lor nu sunt prezenţi şi ei”, a spus preotul paroh Adrian Drăguşin. Cerc de lectură şi Biblii gratuite Grija pentru educaţia copiilor de la Râu Sadului a determinat parohia să implementeze şi alte proiecte destinate lor. Pe lângă activităţile catehetice şi religioase, preotul paroh Adrian Drăguşin are în vedere şi sprijinirea copiilor care doresc să-şi temeinicească o cultură generală. `Din nefericire, fenomene ca lipsa lecturii şi lipsa preocupării pentru studiu se manifestă şi la noi, aşa încât am considerat mai mult decât utilă iniţierea unui mic cerc de lectură, în cadrul căruia împreună cu mai mulţi copii ne adunăm în fiecare joi în biserica parohiei noastre şi lecturăm nemuritoarele basme și poveşti româneşti, încercând să le facem cât mai pe înţelesul celor mici. Tot pentru ei, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu, am desfăşurat programul «Biblia dăruită copiilor», în cadrul căruia am comandat 25 de Biblii de la Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, pe care le-am oferit gratuit celor care nu aveau o Biblie acasă”, ne-a mai spus părintele Drăguşin. Tot pentru cei mici, în parteneriat cu un instructor de baschet, parohia îi sprijină în activităţile sportive. De asemenea, prin bunăvoinţa unui centru stomatologic din Sibiu, copiii sunt duşi la cabinete stomatologice pentru a li se trata gratuit diferitele afecţiuni. Nu în ultimul rând, Parohia Râu Sadului organizează frecvent şi excursii la diferite obiective turistice şi religioase, cum ar fi Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, sau la Bâlea Lac. Cateheze şi pelerinaje pentru adulţi Nu doar copiii se află în atenţia parohiei de la Râu Sadului. Adulţii beneficiază de cateheze duminicale şi mici întâlniri în şcolile din cătunele parohiei, unde se poartă discuţii pe diverse teme şi cu precădere se explică Evanghelia duminicii respective, accentul fiind pus pe aspectele de ordin practic ale învăţăturilor desprinse. De peste 10 ani, credincioşii parohiei participă la pelerinaje în principalele centre monahale din ţară. `Putem spune cu mândrie că am văzut cele mai importante centre monahale din Ardeal, Banat, Oltenia şi Muntenia, locuri de unde credincioşii au revenit mai încărcaţi de pace şi de bucurie duhovnicească”, ne explică părintele paroh. În ultimii ani, în posturile mari, s-a împământenit tradiţia de a se oficia slujba Sfântului Maslu de obşte. Slujba este oficiată la Buna Vestire şi la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, iar de fiecare dată este urmată şi de alte manifestări cum ar fi mici concerte de colinde sau cântări religioase, deosebit de apreciate de credincioşii parohiei. Totodată, la aceste evenimente duhovniceşti, cei nevoiaşi au primit mereu mici ajutoare materiale, haine şi jucării. Biserică de la 1848 Locaşul de cult din Râu Sadului este, prin urmare, o a doua şcoală pentru copiii, tinerii şi chiar adulţii din cătunele răsfirate care formează localitatea sibiană. Aici nu îşi găsesc doar liniştea sufletească şi împăcarea cu Dumnezeu, ci şi un drum spre cultură, spre valorile autentice şi spre tradiţiile neamului. Aşa se explică ataşamentul credincioşilor faţă de biserica din sat. Dar şi povestea zidirii acesteia ne demonstrează ataşamentul şi credinţa înaintaşilor, precum şi moştenirea spirituală primită de actualii locuitori. Locaşul de cult este închinat Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Biserica a fost zidită prin eforturi deosebite venite din partea comunităţii, la 1848, când Ţările Române erau zguduite de Revoluţia paşoptistă. Locaşul a fost pictat de Munteanu T. Delcea în 1988, iar opera sa a fost restaurată complet în perioada 2002-2012. Sfinţirea a avut loc pe 22 februarie 2009. „Anul de naştere al bisericii noastre coincide cu Revoluţia paşoptistă şi spune din perspectivă istorică foarte multe. Biserica a fost zidită foarte greu. Materialul s-a adus de peste munţi, din Răşinari, iar o altă parte a fost procurat local de către credincioşi, cu foarte multă muncă şi mult efort. Turnul a fost placat cu tablă de la Viena, în 1914, iar unul dintre clopotele bisericii a fost donat de Octavian Goga, care era prieten cu parohul de atunci şi care participa des la slujbele religioase din biserica noastră”, a mai spus părintele Drăguşin. În ultimii ani, locaşul de cult, anexele şi casa parohială au fost renovate, iar înainte de Crăciunul anului 2012, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a binecuvântat aceste lucrări.
Download: Click for download attached file: Cerc de lectura pentru copii la Parohia Rau Sadului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 728
Id: 54281
Data: Jul 30, 2015
Imagine:
]]>La Editura „Cuvântul vieţii” a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a apărut de curând, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul .....
Data: Jul 30, 2015
]]>Biserica Olari din Bucureşti, împreună cu Fundaţia „Sergiu Celibidache”, organizează, în perioada 20-31 iulie, o şcoală de vară la Centrul social-educaţional ADORNO al parohiei. La acest .....
Data: Jul 30, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în ziua de prăznuire a Sf. Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, la Parohia „Sf. .....
Data: Jul 30, 2015
]]>În Parohia „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil”- Holt, s-a dat startul luni, 27 aprilie 2015, unei tabere de vară destinată copiilor şi tinerilor satului, informează epr.ro. .....
Data: Jul 30, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, sâmbătă, 25 iulie 2015, preoţii cercului pastoral nr. 2, „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, .....
Data: Jul 30, 2015
]]>Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte la 27 iulie pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, ocazie cu care biserica Parohiei Vedea, Protoieria Giurgiu, și-a sărbătorit .....
Data: Jul 30, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Parintele Constantin Galeriu - Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina p1 4
Parintele Constantin Galeriu - Predica la Sfantul Silvestru
Pr Galeriu - Omul in cautarea lui Dumnezeu
Parintele Constantin Galeriu - Problema capitala a crestinului
Parintele Constantin Galeriu si Ioan Alexandru
Parintele Constantin Galeriu - Despre Dumnezeu Cuvantul
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).