De curand, credinciosii din Parohia Sfantul Grigore Teologul Şeitin, Protopopiatul Arad, i-au avut in mijlocul lor pe preotii din Cercul pastoral-misionar Pecica IV. Acestia, alaturi de preotul Ilie Nadaban, coordonatorul cercului pastoral-misionar, au savarsit Taina Sfantului Maslu spre bucuria si mangaierea credinciosilor, informeaza Ziarul Lumina, Ediția de Banat.La finalul slujbei, pr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, prezent la aceasta intrunire, a tinut un cuvant de invatatura, subliniind importanta pregatirii sufletesti pentru a primi samanta cea buna, adica cuvantul lui Dumnezeu, care aduce rod de fapte bune. De asemenea, parintele Iustin a explicat importanta cercurilor pastoral-misionare spunand ca prin aceasta preotii au posibilitatea de a se cunoaste mai bine, de a dezbate problemele pastorale cu care se confrunta in parohiile pe care le pastoresc si astfel sa poata veni in ajutorul credinciosilor. Parintele Iustin i-a indemnat pe credinciosi spunandu-le ca au datoria sa studieze si sa fie oameni cultivati pentru a nu cadea in mreaja dusmanilor Bisericii, care doresc sa lase Biserica fara preoti si credinciosi instruiti, asa incat sa o poata ataca si denigra cu usurinta.In finalul intalnirii, preotii cercului misionar s-au retras in sala de sedinte de la casa parohiala, unde au fost dezbatute mai multe teme legate de Anul omagial al Sfintilor Imparati Constantin si Elena, au avut loc discutii despre principiile elementare de acordare a asistentei sociale in parohie, precum si despre uniformizarea cultului in Cercul preotesc Pecica IV la slujba inmormantarii. Discutiile s-au incheiat cu o agapa oferita de parohia gazda.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 649
Id: 34685
Data: Oct 17, 2013
Imagine:
Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul Social, impreuna cu Inspectoratul Şcolar Judetean Sibiu, Agentia Impotriva Traficului de persoane din Alba Iulia, Agentia Antidrog CPECA din Sibiu .....
Data: Oct 17, 2013
La Drobeta Turnu Severin a avut loc, joi, 17 octombrie 2013, conferinta pastorala de toamna-iarna a preotilor si cantaretilor bisericesti din Episcopia Severinului si Strehaiei. .....
Data: Oct 17, 2013
In fiecare an, zilele de 16 si 17 octombrie sunt zile de sarbatoare pentru Arhiepiscopia Dunarii de Jos, intrucat in aceste zile ale anului 1996, Sfantul Apostol Andrei a binecuvantat .....
Data: Oct 17, 2013
Membrii Centrului de voluntariat al Episcopiei Caransebeșului, coordonat de prof. Rada Petrișor, au fost prezenți joi, 17 octombrie 2013, in mijlocul copiilor, elevilor și batranilor din .....
Data: Oct 17, 2013
Data: Oct 17, 2013
In perioada 11-12 octombrie 2013, Centrul Social-Cultural Sfantul Ilie al Manastirii Miclauseni a gazduit cea de-a VIII-a editie a concursului interdisciplinar interjudetean Religia in .....
Data: Oct 17, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
