]]>Joi, 12 februarie, preoții din cercul misionar-pastoral Sebiș I, Protopopiatul Sebiș conduși, din încredințarea Înaltpreasfințitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, de pr. Valentin Herbei s-au întrunit la Parohia Dezna, după cum ne-a transmis Pr. Viorel Albiș. Întâlnirea, ce a avut loc în străvechea biserică cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din localitate, a fost precedată de săvârșirea Tainei Sfântului Maslu pentru întărirea în credință a bolnavilor aflați la tratament la Spitalul de Recuperare Neuromotorie „Dr. Corneliu Bârsan” de către un sobor de preoți. Respectând tematica anului omagial 2015, închinat „misiunii parohiei şi mănăstirii azi”, pr. Pr. Flavius Suciu de la Parohia Rănușa, a susținut referatul cu titlul: „Rolul și misiunea parohiei - coordonate biblice, patristice și eclesiologice”. În cadrul referatului, Pr. Flavius Suciu a definit și prezentat rolul eclesiologic al parohiei (comunităţii) ortodoxeîn păstrarea şi transmitereaînvăţăturii de credinţă, aducând mărturii biblice şi patristice despre primele forme de organizare a comunităţilor şi parohiilor creştine. Totodată, s-a subliniat faptul că orice inițiativă de regenerare și întărire a Bisericii va trebui să înceapă de la parohie așa după cum recomandă și părintele Ene Braniște: „Parohia este laboratorul în care se elaborează forța vitală a Bisericii întregi. Valoarea unei parohii nu se judecă numai după mărimea ei sau după numărul enoriașilor și nici după posibilitățile materiale de care dispune, ci mai ales după nivelulvieții duhovniceștia membrilor ei, după tăria și claritatea conștiinței lor de enoriași, după măsura solidarității lor cu preotul și cu biserica în jurul căreia se concentrează întreaga lor viață religioasă”. În cele ce au urmat, au avut loc discuții legate de misiunea și responsabilitatea preotului în parohie, despre diferite practici neortodoxe și inovații legate de Taina Sfântului Maslu. În încheiere, Pr. Radu Bătrân–paroh al parohiei Dezna și gazdă a întâlnirii a mulțumit preoților prezenți.
Download: Click for download attached file: Cerc misionar la Parohia Dezna
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 648
Id: 48697
Data: Feb 13, 2015
Imagine:
]]>Campania de donare de sânge „Donează sânge, salvează o viață!” inițiată de Patriarhia Română s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei în .....
Data: Feb 13, 2015
]]>Biserica Ortodoxă se află astăzi, 15 februarie 2015, în Duminica Lăsatului sec de Carne. În cele ce urmează vă prezentăm Sinaxarul acestei Duminici din Triod: În aceastăzi se face .....
Data: Feb 14, 2015
]]>Ortodoxia se fundamentează pe înviere, iar viaţa pământească nu îşi găseşte rost decât privită eshatologic, unui creştin ortodox moartea îi apare ca un moment necesar şi plin de sens .....
Data: Feb 14, 2015
]]>În fiecare an, în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, credincioşii aduc la Biserică ofrande pentru sufletele celor dragi. Astfel, în bisericile şi cimitirele ortodoxe .....
Data: Feb 14, 2015
]]>Noul ierarh al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Părinte Andrei, va fi întronizat duminica aceasta, în Catedrala episcopală din Miercurea Ciuc. Sfânta Liturghie şi .....
Data: Feb 14, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).