]]>La Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ a Parohiei Militari III, Protopopiatul Sector 6 Capitală, a avut loc ieri, 17 februarie, un cerc pastoral al preoţilor din cartierul Militari, sub coordonarea părintelui protopop Costel Burlacu. Evenimentul a început cu slujba Sfintei Liturghii. Lucrările întâlnirii a cărei temă a fost „Misiunea parohiei astăzi“ au fost deschise de părintele protoiereu Costel Burlacu, care a prezentat ordinea de zi şi a subliniat importanţa dinamizării misiunii în toate comunităţile parohiale, rugându-i pe toţi slujitorii prezenţi să îi îndrume şi să-i sprijine în parohiile lor pe părinţi pentru a se alătura Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie. După referatul susţinut de părintele Mihail Pîrlog, slujitor al parohiei gazdă, au urmat dezbateri pe tema referatului. În încheiere, părintele protoiereu Costel Burlacu a prezentat concluziile întâlnirii, subliniind importanţa acestor întâlniri preoţeşti, precum şi împlinirea în bună rânduială a tuturor aspectelor liturgice, social-pastorale, educative şi administrative. „În Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii astăzi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete organizăm tematic toate întâlnirile preoţeşti. Aceste dialoguri sunt utile pentru activitatea noastră pastoral-misionară, pentru îmbogăţirea fiecăruia din experienţa celuilalt, întrucât trăim vremuri în care suntem chemaţi să dăm mărturia vieţii celei adevărate, vieţii în Hristos. Această bună mărturie se oferă prin buna rânduială a slujbelor, prin permanentă catehehizare, prin faptele milei creştine săvârşite într-un mod susţinut în fiecare comunitate şi prin implicare directă a preoţilor în educaţia creştină a copiilor noştri”, a declarat părintele protopop Costel Burlacu. (Articol realizat de Diac. Ciprian Bâra)
Download: Click for download attached file: Cerc pastoral in cartierul Militari din Capitala
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 662
Id: 48850
Data: Feb 18, 2015
Imagine:
]]>Bisericuţa parohiei misionare Stânca-Roznovanu din Protopopiatul Iaşi 1 a fost duminica trecută, preţ de câteva ceasuri, martora unui eveniment istoric pentru această comunitate: .....
Data: Feb 18, 2015
]]>Bucureşti, 17 februarie 2015 Sanctității Sale TAWADROS II, Papă şi Patriarh al Bisericii Copte Sanctitatea Voastră, Am aflat cu durere şi îngrijorare .....
Data: Feb 18, 2015
]]>La sediului Protoieriei din oraşul Avrig, judeţul Sibiu, a avut loc astăzi, 17 februarie, şedinţa administrativă lunară a preoţilor din parohiile arondate acestei unităţi .....
Data: Feb 18, 2015
]]>Asemenea Săptămânii Sfintelor Pătimiri şi Săptămânii Luminate, Săptămâna albă este consemnată în calendarul ortodox cu un nume deosebit, ceea ce denotă importanţa .....
Data: Feb 18, 2015
]]>Preoții din Protopopiatul Brăila au un nou protopop. Instalarea Părintelui Ioan Mircea Băncilă a fost făcută în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Brăila de .....
Data: Feb 18, 2015
]]>Biserica Ortodoxă l-a pomenit astăzi pe Sfântul Teodor Tiron, mucenic îndrăgit de credincioșii de pretutindeni, de numele căruia este legată folosirea, pentru prima dată cu .....
Data: Feb 18, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).