În parohia Bahlui - Cotnari, Protopopiatul Hârlău, păstorită de pr. Iulian Vasile Adam, a avut loc luni, 5 septembrie, întrunirea Cercului pastoral-misionar numărul 4 „Sfântul Nicolae“. Un sobor de preoţi a oficiat de dimineaţă, în Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie şi Taina Sfântului Maslu, în prezenţa a numeroşi credincioşi. Referatul cu tema „Despre Sfântul Botez - situaţii speciale“ a fost susţinut de pr. Ionuţ Ungureanu de la parohia Valea Racului - Cotnari. „Au urmat discuţii pe marginea temei, fiecare dintre cei nouă preoţi prezenţi aducându-şi contribuţia pentru desfăşurarea întrunirii“, a relatat pr. Mihai Ursu de la parohia Zbereni - Cotnari, preşedintele cercului pastoral.
La sediul Protopopiatului Botoşani a avut loc luni, 5 septembrie, şedinţa lunară cu preoţii. Mai întâi, la Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon“ din Botoşani a fost săvârşită Sfânta Liturghie. Părintele Vasile Acatrinei de la .....
Data: Sep 7, 2011
Copiii şi tinerii care s-au implicat în proiectul educaţional „Şcoala de vară - muzica bisericească psaltică pentru toate vârstele“, derulat la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Botoşani, au mers ieri într-un .....
Data: Sep 7, 2011
OCOLUL SILVIC BISERICESC NEAMŢ cu sediul în comuna Vânători, jud. Neamţ, organizează, vineri 16.09.2011, ora 11.00, licitaţie pentru:
- vânzarea a 14.595 mc masă lemnoasă pe picior;
-
vânzarea a 290 mc masă lemnoasă din .....
Data: Sep 7, 2011
Ultimul proiect va fi derulat în următoarele 24 de luni de către Fundaţia mitropolitană "Cuvântul care zideşte" şi se intitulează "Turismul cultural religios din judeţele Vâlcea şi Olt - oportunitate de promovare a identităţii naţionale .....
Data: Sep 7, 2011
rganizată sub genericul "Cântecul care te cheamă la rugăciune", manifestarea va reuni concurenţi ce vor reprezenta parohii din 14 judeţe participante: Alba, Argeş, Braşov, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Olt, Mehedinţi, Tulcea, Sibiu, Suceava, Teleorman, .....
Data: Sep 7, 2011
Cu acest prilej, aceştia s-au reîntâlnit cu Înalt Preasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, fost profesor de limbi clasice şi franceză la instituţia de învăţământ în perioadele 1947-1948 şi 1956 -1959.
.....
Data: Sep 7, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pelerini la locurile sfinte - 2016-05-14 - Paraclisul Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan Teologul - Manastirea Afteia
Pelerini la locurile sfinte - 2016-03-27 - Manastirea Turnu Rosu - Catedrala Mitropolitana din Cluj
Pelerini la locurile sfinte - 2014-02-09 - Manastirea Berivoi - Manastirea Rasca Transilvana
Pelerini la locurile sfinte - 2016-06-11 - Parohia Viile Fabric Timisoara - Schitul Hapria
Pelerini la locurile sfinte - 2016-04-03 - Biserica Buna Vestire Giulesti din Bucuresti si Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Craiova
Pelerini la locurile sfinte - 2013-11-30 - Pestera Sfantului Apostol Andrei - Manastirea Neamt
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).