]]>În ziua de pomenire a Sfântului Pantelimon, făcătorul de minuni, luni, 27 iulie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în parohia Cuci din Protopopiatul Roman a avut loc întâlnirea preoților din cercul pastoral „Sfântul Ierarh Teodosie de la Brazi”, informează epr.ro. Întâlnirea Cercului Pastoral Nr. 8, din care fac parte parohiile Cuci, Poienari, Poienița, Pâncești, Vad, Crăiești, Săcăleni, Oniceni, Linsești și Poiana-Humei, a avut loc în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Cuci, protopopiatul Roman. Activitatea a început la orele dimineții cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către soborul preoților slujitori în bisericile arondate acestui cerc pastoral urmată de slujba de Te Deum pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra enoriașilor parohiei gazdă. Apoi, părintele Carp Constantin, în calitate de șef de cerc, a prezentat enoriașilor prezenți motivația întâlnirii și câteva repere istorice din viața parohiei pe care o păstorește. La rândul său, părintele protopop Dragoș Munteanu a prezentat celor de față importanța temei în discuție, aleasă în contextul declarării anului 2015 ca An omagial al misiunii în parohie și mănăstire, importanța filantropiei în biserică, a vorbit despre activitatea centrelor social-filantropice din Arhiepiscopiei și a îndemnat enoriașii parohiei să sprijine activitățile desfășurate în parohie. Conferința cu tema „Parohia, locul iubirii lui Hristos împărtășite oamenilor prin activitatea social-filantropică”, a fost susținută de părintele Ciobanu Gheorghiță de la Parohia Patricheni, comuna Pâncești, care a surprins în relatarea sa aspecte ale prezenței lui Dumnezeu în activitatea misionară a Bisericii și importanța iubirii milostive a creștinilor ca act văzut al acestei prezențe. Apoi, părintele Adrian Andrei de la parohia Poienița, comuna Poienari, a susținut un referat în care a prezentat viața și activitatea părintelui Vasile Hâncu (1916-1992), slujtor în parohia Poenița, unul dintre preoții care a plătit cu privarea de libertate opțiunile sale religioase în perioada comunistă. La finalul întâlnirii a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru părintele Hâncu și pentru preoții care au slujit la altarul bisericii din Cuci, biserică ce anul viitor va serba 200 de ani de la ctitorirea sa.
Download: Click for download attached file: Cerc pastoral, in Parohia Cuci
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 697
Id: 54288
Data: Jul 30, 2015
Imagine:
]]>Omul are permanent trebuință de rugăciune care îl înalță la Dumnezeu și îl face vas primitor al milei și harului Său. De nenumărate ori, în necazuri și suferințe, .....
Data: Jul 30, 2015
]]>În perioada 20-25 iulie s-a derulat cea de-a doua serie a taberei catehetice de la Mănăstirea Strâmba, din cele şase care se vor desfăşura în acest an, sub .....
Data: Jul 30, 2015
]]>Ziua Imnului Național al României a fost sărbătorită și în acest an la Timișoara, în data de 29 iulie, printr-un ceremonial militar și religios .....
Data: Jul 30, 2015
]]> Piaţa Tricolorului din Craiova a găzduit astăzi, 29 iulie, un ceremonial dedicat Zilei Imnului Naţional al României. La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor .....
Data: Jul 30, 2015
]]>Credincioșii din Câmpia Turzii se pot închina, săptămâna aceasta, la o copie a icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa”, făcătoare de minuni, primită în .....
Data: Jul 30, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).