In biserica cu hramul Sfantul Ioan Botezatorul din Parohia Barcea Mare (Protopopiatul Deva), duminica, 19 februarie, a avut loc intalnirea preotilor cercului pastoral Deva. Cu aceasta ocazie s-a savarsit si Taina Sfantului Maslu, la care a participat un numar mare de credinciosi din parohie.Tema intalnirii pastorale a fost dedicata Anului omagial al Tainei Sfantului Maslu si al ingrijirii bolnavilor. In cuvantul de invatatura sustinut de parintele Valentin Cioara din Parohia Almasul Sec a fost talcuita pericopa evanghelica ce s-a citit la Duminica Infricosatoarei Judecati, dupa care preotul paroh Tarban Pantelimon le-a multumit celor prezenti pentru participare si a subliniat importanta rugaciunii staruitoare in vindecarea sufleteasca si trupeasca a celor aflati pe patul de suferinta.La final, dupa cum ne informeaza episcopiadevei.ro, preotii au purtat discutii referitoare la perioada Triodului, timp liturgic in care ne aflam din punct de vedere bisericesc, si la importanta slujbelor religioase din Postul Mare, accentul cazand pe constientizarea urcusului duhovnicesc din viata credinciosilor prin post, rugaciune, spovedanie si impartasanie, dar si prin fapta cea buna, comoara din cer la care ne indeamna Mantuitorul Iisus Hristos.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 787
Id: 20087
Data: Feb 21, 2012
Imagine:
La Episcopia Tulcii a fost primit pe 20 februarie 2012 un transport de ajutoare din partea Primariei Municipiului Fagaras si a Protopopiatului Fagaras, dupa cum ne-a precizat Arhid. Vasile Iulian.Ajutoarele constau in alimente neperisabile (3 tone) si au fost adunate de catre credinciosii .....
Data: Feb 21, 2012
In Duminica Infricosatoarei Judecati, la 19 februarie 2012, Preasfintitul Parinte Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, a savarsit Sfanta Liturghie in biserica Adormirea Maicii Domnului din com. Şerbanesti, informeaza episcopiaslatinei.roIn cuvantul de invatatura, Preasfintia Sa a .....
Data: Feb 21, 2012
Arhiepiscopia Ramnicului impreuna cu Biblioteca Judeteana Antim Ivireanul Valcea, Casa Artelor Poligrafice Editoriale Rotarexim, Societatea Culturala Anton Pann , Academia Olimpica Romana – Filiala Valcea, Cercul de la Ramnic Romania – Gradina Maicii Domnului , Societatea Culturala .....
Data: Feb 21, 2012
Sub presedintia Inaltpreasfintitului Parinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Targovistei, marti 21 februarie 2012, s-a desfasurat in Aula Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului si Mitropolitul Ţarii Romanesti a Resedintei Eparhiale sedinta Permanentei Consiliului Eparhial al .....
Data: Feb 21, 2012
Cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, luni, 20 februarie, la initiativa parintelui paroh Ionut Nita, Parohia Ghionea a derulat o actiune de ajutorare a celor aflati in suferinta. Astfel, cei aproape 60 de batrani de la Centrul socio-medical din localitatea .....
Data: Feb 21, 2012
Prima ediție a concursului județean de cunoștințe religioase In lumina lui Hristos se desfașoara in Episcopia Salajului cu binecuvantarea Preasfințitului Episcop Petroniu și se adreseaza elevilor din clasele V-VI. Temele abordate sunt Pildele Mantuitorului , Sfintele Taine , Minunile .....
Data: Feb 21, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 2 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 3 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 6 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 5 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 4 - subtitrare romana
Talpa Maicii Domnului - Pochaev - film ortodox rusesc tradus
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).