Preoţii din Cercul pastoral numărul 5 "Cuviosul Onufrie cel Mare", Protopopiatul Târgu Neamţ, care cuprinde parohiile "Adormirea Maicii Domnului" - Vânători, "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul" - Vânători, Drehuţa - Vânători, Agapia, Filioara, Valea Seacă, Săcăluşeşti şi Văratec, s-au întrunit duminică, 3 iulie, în parohia Valea Seacă. Cercul pastoral a debutat cu un Te Deum, la care au participat, alături de preoţii care fac parte din acest cerc pastoral, credincioşi şi consilieri parohiali. Părintele George Măriuţa de la parohia Săcăluşeşti a susţinut tema "Practici necanonice întâlnite în slujba Sfintelor Taine a Botezului şi Cununiei". "Au urmat discuţii în care preoţii prezenţi au expus din experienţele pe care le-au trăit, iar credincioşii care au fost de faţă au pus întrebări şi au primit răspunsuri", a relatat pr. Gheorghe Onofrei, preşedintele Cercului pastoral nr. 5. (C. Ciofu)
Ele se desfăşoară la Mănăstirea Muncel, Centrul de Agrement de la Poiana Vadului, Centrul de Agrement de la Roica şi la Centrul Internaţional de tineret de la Cetea.
Taberele au un program complex, care le oferă celor peste 100 de tineri participanţi la taberele .....
Data: Jul 6, 2011
Grupul de pelerini vor vizita mănăstirile: Nicula unde se află Icoana făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, Mănăstirea Moldoviţa, M-rea Suceviţa, M-rea Putna, M-rea Arbore, M-rea Voroneţ, M-rea Dragomirna, M-rea Neamţ, M-rea Secu, M-rea Sihăstria, M-rea Agapia, M-rea .....
Data: Jul 6, 2011
Şi în acest an, tabăra se desfăşoară pe două secţiuni, corespunzătoare vârstei elevilor, în perioadele 30 iunie - 6 iulie pentru gimnaziu şi 8-14 iulie pentru liceu. Tabăra se desfăşoară prin Fundaţia "Ioan şi Veturia Candrea" a Episcopiei .....
Data: Jul 6, 2011
Evenimentul va avea loc în Tabăra ortodoxă de păstrare şi conservare a tradiţiilor româneşti din cadrul parohiei. La festival vor participa formaţii ale românilor din Timoc - Serbia, Timocul de Est Bulgaria, Bălţi - Moldova, Cernăuţi - Ucraina, Gyula - .....
Data: Jul 6, 2011
Pana pe 14 septembrie, aproximativ 5000 de copii din toata tara participa, in serii, timp de o saptamana, la taberele de vara organizate de Patriarhia Romana in cadrul proiectului national Alege Şcoala ! Daca in primele doua etape ale proiectului preotii de la parohii au fost informati si .....
Data: Jul 6, 2011
In calendarul Bisericii noastre, in fiecare an, la 7 iulie este pomenita Sfanta Mare Mucenita Chiriachi. Aceasta mucenita este cinstita in mod deosebit in Eparhia Husilor, intrucat Catedrala episcopala Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Husi adaposteste un fragment din moastele sale. In .....
Data: Jul 6, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciune pentru chemarea milei lui Dumnezeu, citita de Parintele Iustin
Pr Justin Parvu - Despre viata vesnica
Pr Iustin Parvu - Despre sfarsitul lumii, mantuire, Japonia si tehnologie
Pr Iustin Parvu - Tara noastra - pridvor al Imparatiei lui Dumnezeu
Pr Iustin Parvu - Omul si natura
Pr Iustin Parvu - Rugaciune de dezlegare la inceputul Postului Mare
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).