In biserica Parohiei Stanesti II a avut loc Miercuri, 16 mai 2012, intrunirea Cercului Pastoral - Misionar III din Protoieria Giurgiu. Evenimentul, care a reunit preoti din parohiile Stanesti I, Stanesti II, Putineiu, Vieru, Ralesti, Draghiceanu, Gogosari, Hodivoaia si Izvoru, a debutat cu savarsireaTainei Sfantului Maslu, in prezenta a numerosi credinciosi din localitatea Stanesti dar si din parohiile invecinate. Dupa savarsirea Sfintei Liturghii, parintele Carstea Ciprian de la Parohia Stanesti II a sustinut referatul cu tema Ingrijirea bolnavilor- slujire a Lui Hristos , potrivit episcopiagiurgiului.ro. In cadrul referatului, Preacucernicia Sa a aratat faptul ca ingrijirea celor aflati in suferinta reprezinta dovada iubirii noastre fata de semeni. Din perspectiva moralei crestine nu putem vorbi despre iubirea aproapelui fara a vorbi in egala masura despre mila, pentru ca mila este expresia si intruparea iubirii. Manifestarea ei vizeaza atat viata trupeasca cat si pe cea spirituala a aproapelui nostru. In epoca Mantuitorului cei ce sufereau mai ales de boli contagioase erau indepartati din societate, erau alungati in departe de comunitatile umane si de multe ori erau parasiti. Prin pilda Bunului Samaritean se da o admirabila lectie de dragoste frateasca si de purtare de grija fata de bolnavi in fata mentalitatii inchise a acelor vremuri.La final, a fost savarsit Acatistul Sfantului Nectarie Taumaturgul si au fost inaltate rugaciuni la felurite neputinte si boli. Credinciosii prezenti au primit cu acest prilej carti de rugaciuni si iconite cu chipul Sfantului Nectarie Taumaturgul.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 665
Id: 22006
Data: May 18, 2012
Imagine:
La Școala Generala Nr. 12 din municipiul Hunedoara, reprezentantii Sectorului Social - Filantropic al Episcopiei Devei si Hunedoarei si conducatorul Protopopiatului Deva au fost prezenti, Joi 17 mai 2012, pentru a binecuvanta noua cantina sociala amenajata in spațiul școlii.Amenajarea cantinei .....
Data: May 18, 2012
Cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, in data de 15 mai 2012, in incinta Centrului Eparhial pentru Copii si Tineret Sf. Ioan Valahul, din cadrul sediului administrativ al Episcopiei Giurgiului, a avut loc intrunirea profesorilor de Religie din Municipiul .....
Data: May 18, 2012
La Sala amfiteatru a Casei de Cultura a Consiliului Judetean din Calarasi a avut loc joi, 17 mai 2012, cea de a doua Conferinta pastoral-misionara din Eparhia Sloboziei si Calarasilor, care a purtat titlul 2012 –Anul Omagial al Sfantului Maslu si al ingrijirii bolnavilor in Patriarhia Romana .....
Data: May 18, 2012
Ierarhii din Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei vor sluji, în perioada 19-21 mai, în mai multe parohii din cele patru eparhii (Arhiepiscopia Iaşilor, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi Episcopia .....
Data: May 18, 2012
La Catedrala mitropolitană din Iaşi a avut loc ieri Parastasul pentru mitropolitul Sofronie Miclescu, la 161 de ani de la trecerea la cele veşnice. Slujba a fost săvârşită de arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, alături de un .....
Data: May 18, 2012
Spitalul de Psihiatrie Socola din Iaşi a organizat ieri un pelerinaj la mănăstirile din judeţul Neamţ pentru 60 de bolnavi de la Spitalul Socola şi din secţia Bârnova a unităţii. Pelerinajul s-a derulat la iniţiativa pr. Ştefan Dolgu, preot de caritate în .....
Data: May 18, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Manastirea Bistrita - Valcea - 08 Lumina lina
Sfanta Manastirea Bistrita - Valcea - 14 Invredniceste-ne Doamne m.Minodora
Sfanta Manastirea Bistrita - Valcea - 02 Fericit barbatul
Sfanta Manastirea Bistrita - Valcea - 12 Paremia 3 s.Petronela
Sfanta Manastirea Bistrita - Valcea - 22 Doamne miluieste de 12 ori
Sfanta Manastirea Bistrita - Valcea - 20 Slava...Litie
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).