]]>La Parohia Rusca Montană din Protopopiatul Caransebeş s-a reunit joi, 18 iunie, cel de-al 11-lea Cerc pastoral-misionar din Episcopia Caransebeşului, informează "Ziarul Lumina". Alături de clericii şi profesorii de religie aparţinători Cercului pastoral-misionar Valea Bistrei II, la eveniment a participat şi Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Întâlnirea a debutat în biserica parohială „Pogorârea Sfântului Duh”, cu săvârşirea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia au fost susţinute o predică la Duminica a 3-a după Rusalii şi o cateheză cu tema „Nădejdea în Dumnezeu - lumina vieţii”. La final, în contextul Anului comemorativ al păstorilor de suflete, s-a oficiat şi o slujbă de pomenire pentru clericii adormiţi în Domnul. În continuare a urmat conferinţa „Parohia, depozitarul valorilor spirituale şi culturale ale comunităţii”, la care au participat şi profesorii de religie din arealul cercului, precum şi clericii Schitului „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”-Poiana Mărului, ai Schitului „Sfântul Dionisie Exiguul”-Bucova şi ai Aşezământului social-medical „Izvorul Tămăduirii”-Marga. S-au dezbătut cu acest prilej atât problemele parohiale, cât şi dificultăţile cu care se confruntă profesorii de religie în unităţile de învăţământ. „Îi mulțumim Bunului Dumnezeu că în a doua săptămână din Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel am poposit în această zonă mirifică și am concluzionat împreună cu preoții și profesorii de religie că trebuie să fim pe mai departe o familie duhovnicească, în slujba Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos. Fiecare trebuie să-și facă slujba deplin acolo unde este pus, preotul în parohie, monahul în mănăstire și profesorul de religie la catedră, în școală. Credem că toți au plecat la casele lor determinați să pună în aplicare hotărârile și concluziile la care am ajuns în urma acestei întruniri”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian. Scopul celor 19 cercuri pastoral-misionare, organizate la nivelul Episcopiei Caransebeşului, este de a dinamiza misiunea preoţilor şi a profesorilor de religie şi de a găsi noi metode de a-i apropia pe credincioşi de valorile autentice ale Bisericii noastre.
Download: Click for download attached file: Cerc pastoral-misionar in Parohia Rusca Montana
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 589
Id: 53015
Data: Jun 21, 2015
Imagine:
]]>Şi pentru elevii clasei a VIII-a de la Şcolile Generale Româneşti din Micherechi (în după amiaza zilei de 19 iunie 2015) şi din Giula (20 iunie 2015) clopoţelul a sunat pentru ultima .....
Data: Jun 21, 2015
]]>Duminică, 21 iunie 2015, în Duminica a treia după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul .....
Data: Jun 21, 2015
]]>În anul închinat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române marilor păstori de suflete din eparhii, sâmbătă, 20 iunie a.c., Muzeul Brăilei ”Carol I” în cooperare cu Consiliul .....
Data: Jun 21, 2015
]]>Vineri, 19 iunie 2015, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, în prezența unor Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial, a săvârșit, la Paraclisul .....
Data: Jun 22, 2015
]]>Societatea Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei, ce îşi desfăşoară activitatea începând din anul 2014, este o mişcare a laicatului ortodox feminin, care s-a remarcat în .....
Data: Jun 22, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).