]]>Ziua de ieri a fost una deosebită pentru enoriaşii Parohiei Ştefan cel Mare 1 din Protopopiatul Piatra Neamţ, care a fost binecuvântată atât de oficierea slujbei Aghesmei şi a Tainei Sfântului Maslu în sobor numeros de preoţi, cât şi de oficierea slujbei de sfinţire a noii case sociale, informează Ziarul Lumina. Joi, 19 februarie 2015, în Parohia Ştefan cel Mare 1 din Protopopiatul Piatra Neamţ, părintele paroh Mircea Scutaru, alături de părintele protoiereu Valentin Tofan şi de un sobor de preoţi din Cercul pastoral misonar „Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul“ şi din parohiile vecine, a săvârşit în biserica Marilor Mucenici Gheorghe şi Dimitrie slujba Aghesmei şi Taina Sfântului Maslu, cu prilejul întâlnirii cercului pastoral. Tema întâlnirii a fost susţinută de părintele Iulius Săvean de la Parohia Bordea, care a prezentat sumarul vieţii, operei şi activităţii Sfântului Ioan Gură de Aur. După acest moment de rugăciune a fost sfinţită noua casă socială a Parohiei Ştefan cel Mare 1, care vine ca o împlinire a necesităţilor misionar-pastorale ale acestei parohii. „Dăm slavă lui Dumnezeu pentru rugăciunea de care ne-am învrednicit în această zi. Întâlnirea noastră în soborul de rugăciune, care ne numără şi pe noi, preoţii, şi pe dumneavoastră, rugătorii mireni, este prilejuită de o activitate specifică Bisericii noastre, şi anume întâlnirea anuală din cadrul cercului pastoral-misionar în care este încadrată şi parohia dumneavoastră. Cu acest prilej, am aflat informaţii despre Sfântul Ioan Hrisostom şi am cerut ajutor de la Dumnezeu pentru a desăvârşi lucrarea dumneavoastră cea mai recentă - casa socială de care vă veţi bucura de acum înainte. Aţi făcut lucruri frumoase, aţi întreţinut această biserică monument istoric şi v-aţi jertfit şi pentru aşezământul nou, casa socială, un lăcaş necesar pentru viaţa parohiei dumneavoastră. Să ne rugăm Bunului şi Milostivului Dumnezeu pentru părintele dumneavoastră paroh Mircea Scutaru, un vrednic slujitor şi îndrumător, şi pentru dumneavoastră, credincioşii, ca să fiţi răsplătiţi cu sănătate şi împliniri. Fiindcă ne apropiem de vremea Postului Mare, fiecare să avem mult folos în suflete şi în inimi, ca osteneala noastră să ne apropie de mântuire“, le-a spus la final părintele protopop Valentin Tofan credincioşilor prezenţi. „Le mulţumim cinstiţilor părinţi care s-au rugat cu noi astăzi pentru sănătatea şi bunăstarea noastră, şi vă mulţumim dumneavoastră, iubiţilor credincioşi, fiindcă sunteţi motivul existenţei noastre înaintea lui Dumnezeu. A fost o muncă grea, dar am reuşit să înfrumuseţăm casa Domnului, cu rugăciune şi cu rodul mâinilor noastre. Lăsăm urmaşilor noştri o ctitorie voievodală şi un aşezământ de folos trupesc şi sufletesc, pentru bucurie duhovnicească şi pentru împliniri comunitare. Să vă bucure Domnul cu vederea Luminii Sale celei veşnice şi dătătoare de viaţă“, a adăugat şi părintele paroh Mircea Scutaru. După rânduiala sfinţirii noului aşezământ parohial, toţi cei prezenţi au luat parte la o agapă oferită de parohie. Parohia Ştefan cel Mare 1 desfăşoară activităţi filantropice permanente în cazul situaţiilor sociale deficitare din parohie şi din instituţiile din comună.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 451
Id: 48943
Data: Feb 20, 2015
Imagine:
]]>Duminică, 22 februarie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sluji Sfânta Liturghie în parohia „Naşterea Maicii .....
Data: Feb 20, 2015
]]>La sediul Protopopiatului Paşcani s-a desfăşurat ieri, 19 februarie 2015, şedinţa lunară cu preoţii acestei protoierii. Mai întâi, în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi .....
Data: Feb 20, 2015
]]>În Parohia Dăbâca, din Protopopiatul Gherla, judeţul Cluj, a avut loc, pe 17 februarie 2015, un eveniment închinat Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, informează Ziarul Lumina. .....
Data: Feb 20, 2015
]]>Pe Șantierul Catedralei Mântuirii Neamului, lucrările la suprastructura edificiului se desfăşoară în condiţii de iarnă. Când nu sunt împiedicați de ger sau ninsoare, muncitorii execută .....
Data: Feb 20, 2015
]]>„Existenţa sa a fost o dăruire jertfelnică pentru aproapele şi s-a remarcat printr-o trăire adevărată, fierbinte, a Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii“, se exprimă cu însufleţire .....
Data: Feb 20, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).