La Biserica 'Intrarea in Biserica a Maicii Domnului' din cartierul Cordos, municipiul Cluj-Napoca, a avut loc Cercul preotesc din Protopopiatul Cluj II, informeaza Ziarul Lumina . Intalnirea s-a desfasurat dupa Sfanta Liturghie, iar la eveniment a participat Inalt Preasfintitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului.In deschidere, Parintele Mitropolit le-a vorbit preotilor despre problemele discutate recent in Sfantul Sinod. Astfel, a fost amintita intalnirea cu ambasadorii Statelor Unite, Canadei, Spaniei, Portugaliei si Italiei, in care s-a discutat reactivarea dialogului dintre Biserica Ortodoxa si Biserica Greco-Catolica, legat de retrocedarea bunurilor pe care ei o solicita, iar al doilea punct prezentat s-a referit la trecerea celor doua episcopii, a Albei si a Oradiei, de la Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului la Mitropolia Ardealului, dupa cum a spus pr. protopop Gheorghe Braica.Parintele Viorel Sima, gazda intalnirii, le-a prezentat preotilor istoricul parohiei pe care o pastoreste, apoi a fost abordata de catre parintele protos. Visarion Pasca de la Manastirea Floresti tema spovedaniei, importanta marturisirii credinciosilor in aceasta perioada premergatoare Invierii Domnului. Dupa prezentarea referatului a urmat interventia IPS Andrei si a altor preoti din protopopiat, dupa cum a mai precizat pr. Gheorghe Braica. Protopopiatul Cluj II cuprinde toate parohiile ortodoxe din Cluj-Napoca. Parintii parohi se intalnesc lunar in cadrul Cercului preotesc pentru a dezbate teme importante legate de activitatea curenta pastoral-misionara pe care o desfasoara.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 809
Id: 20136
Data: Feb 23, 2012
Imagine:
Vineri, 24 februarie 2012, de la orele 9.30, in Sala Europa Christiana din Palatului Patriarhiei, Organizatia Internationala pentru Caritate Crestin-Ortodoxa (IOCC Romania), Federatia Filantropia si Patriarhia Romana organizeaza o .....
Data: Feb 23, 2012
Primaria Municipiului Fagaras si Protopopiatul Fagaras au derulat actiunea 'Din inima Fagarasului', in cadrul careia s-au colectat alimente si haine. Acestea au ajuns la Tulcea si vor fi distribuite maine, 24 februarie, de reprezentantii Episcopiei Tulcii, in colaborare cu Prefectura Tulcea. .....
Data: Feb 23, 2012
La Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa a aparut pentru prima data, in editie separata randuiala Sfantului Maslu, cartea purtand titlul Slujba Sfantului Maslu si rugaciuni pentru bolnavi. Lucrarea este publicata din initiativa si cu binecuvantarea Preafericitului Parinte .....
Data: Feb 23, 2012
In aceste zile, credinciosii constanteni au bucuria duhovniceasca sa se inchine cinstitelor moaste ale Sfantului Nectarie si altor 70 de sfinti. Aceste comori duhovnicesti au fost aduse marti, 21 februarie, de o delegatie de la Asezamantul filantropic 'Sfantul Ierarh Nectarie' al .....
Data: Feb 23, 2012
Inainte de inceperea Sfantului si Marelui Post al Pastilor, in cadrul Editurii Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa a aparut, cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh DANIEL, Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor inainte-sfintite, numita si a Sfantului Grigorie Dialogul. .....
Data: Feb 23, 2012
Parohia ortodoxa romana Sfanta Parascheva din Wakefield – Anglia va organiza, sambata, 25 februarie 2012, incepand cu ora 5:30 p.m. un concert de pian, avandul ca invitat pe renumitul pianist Tudor Bota, dupa cum este precizat intr-un comunicat emis de Consiliul Parohial al Bisericii Sfanta .....
Data: Feb 24, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).