]]>În Episcopia Severinului și Strehaiei, la sfârșitul acestei săptămâni se vor desfășura Cercurile pedagogice la disciplina Religie, pentru semestrul I al anului școlar. La întâlnirile organizate de Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți, prin catedra de Religie, în parteneriat cu Sectorul Învățământ și Tineret al Episcopiei Severinului și Strehaiei, vor lua parte atât dascălii de gimnaziu cât și cadrele didactice care predau la clasele IX-XII. Evenimentul educațional se va derula pe parcursul a două zile, a precizat Cătălin Cernătescu. După cum a mărturisit Prof. Dana Săftoiu, inspector pentru disciplina Religie, în prima zi, pe 27 noiembrie, dascălii de gimnaziu se vor reuni la Școala Gimnazială nr. 14 din municipiul Dr. Tr. Severin, de la ora 09:00. Conform graficului, vineri, 28 noiembrie, este programată întâlnirea profesorilor de religie de la liceu, la Colegiul Tehnic Domnul Tudor. Tema cercurilor pedagogice de pe semestrul I este “Adaptarea demersului didactic la nevoile elevilor și realizarea unei evaluări ritmice. Tradițional și modern în predarea Religiei”. Cei prezenți vor asista la lecții practice, lecții model susținute de către cadre didactice de la Școala Gimnazială nr. 14 pentru ciclul gimnazial, și de la Colegiul Tehnic Domnul Tudor pentru ciclul superior al liceului. În cadrul întâlnirilor, profesorii vor mai fi informați cu privire la alte acțiuni care vor avea loc în luna decembrie, respectiv “Crăciunul de ieri, Crăciunul de astăzi” și faza pe școală a Olimpiadei de Religie.
Download: Click for download attached file: Cercuri pedagogice la Religie in Episcopia Severinului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 581
Id: 45812
Data: Nov 25, 2014
Imagine:
]]>La Editura Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei a apărut calendarul creştin-ortodox pentru anul 2015, în cinci formate: tip foaie (de perete), tip agendă .....
Data: Nov 25, 2014
]]>În a doua seară duhovnicească din Postul Crăciunului joi, 26 noiembrie 2014, tinerii din cadrul Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Cluj-Napoca îl vor avea ca .....
Data: Nov 25, 2014
]]>Biserica Mântuleasa din Craiova şi-a sărbătorit astăzi, 25 noiembrie, de praznicul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, cel de-al treilea hram, după cum ne-a transmis Diac. Gheorghe .....
Data: Nov 25, 2014
]]>În fiecare an, la 30 noiembrie, Biserica prăznuieşte cu bucurie pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Apostolul românilor, cel care a vestit Evanghelia lui Hristos pe .....
Data: Nov 25, 2014
]]>La 23 noiembrie creştinii ortodocşi s-au aflat în Duminica a XXVI-a după Rusalii. În biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din localitatea Ghionea, Protopopiatul .....
Data: Nov 25, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Lumina celui nevazut - Solomon Marcus - Matematica si rationalitatea creatiei
Lumina celui nevazut - Acad Gh Vladutescu - Religia, filozofia, stiinta - un dialog necesar - p1
Lumina celui nevazut - Lumina si descoperirile fizicii (05 01 2017)
Lumina celui nevazut - Particula lui Dumnezeu - part 1
Lumina celui nevazut - Medicina comportamentala, o radiografie a riscurilor vietii cotidiene
Lumina celui nevazut - Frontierele cunoasterii - Fizica gaurilor negre (19 01 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).