De Ziua Armatei Romaniei, astazi, 25 octombrie 2013, la monumentul eroilor - Statuia Independentei din centrul orasului Ramnicu Valcea a avut loc un ceremonial militar - religios cu depunere de coroane de flori, in memoria ostasilor romani care s-au jertfit de-a lungul anilor pentru tara, neam si credinta ortodoxa stramoseasca. Dupa cum informeaza Biroul de presa al Arhiepiscopiei Ramnicului, festivitatile au debutat la orele 10.00, prin intonarea Imnului de Stat al Romaniei si oficierea unei slujbe religioase, savarsita de un sobor de preoti si diaconi. Din partea Arhiepiscopiei Ramnicului, la eveniment au luat parte Parintele Ion Predescu, Consilier Social Misionar si Parintele Arhidiacon Ioan Liviu Gaman, Inspector Media.La sarbatoarea militar-religioasa desfasurata in cinstea Zilei Armatei, au participat, alaturi de militarii ramniceni, preoti, reprezentanti ai administratiei de stat, locale si centrale, precum si ai principalelor institutii publice, veterani de razboi, elevi si studenti. Dupa alocutiuni si depunerea coroanelor de flori, manifestarile s-au incheiat cu defilarea Garzii de Onoare si prezentarea onorului.De la orele 11.00, la Scuarul Mircea cel Batran , a fost organizata o expozitie de tehnica si echipamente militare din dotarea structurilor de geniu.In urma cu 69 de ani, la 25 octombrie 1944, ostasii romani ai Armatelor 1 si a 4-a au eliberat orasele Carei si Satu-Mare. Astfel erau inlaturate, consecintele odiosului Dictat de la Viena, prin care partea de nord-vest a Ardealului, leagan al romanismului, fusese smulsa din trupul tarii. Aproximativ 58.000 de ostasi romani, morti, raniti sau disparuti au platit atunci tributul de sange al eliberarii teritoriului romanesc.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 688
Id: 34949
Data: Oct 25, 2013
Imagine:

Data: Oct 25, 2013

Data: Oct 25, 2013
Data: Oct 25, 2013

Data: Oct 25, 2013
Data: Oct 25, 2013

Data: Oct 25, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).