]]>Eroii neamului românesc au fost comemoraţi joi, 21 mai 2015, în comuna Sărata din judeţul Bacău. Slujba religioasă, oficiată de IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, a fost completată de depunerea coroanelor şi de o paradă militară, informează "Ziarul Lumina". Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit, în ziua când Biserica noastră a serbat Înălţarea Domnului, slujba Parastasului pentru eroii neamului. Rugăciunile pentru cei ce s-au jertfit pentru credinţa şi ţara noastră au fost înălţate către Preabunul Dumnezeu în localitatea Sărata din judeţul Bacău, unde se află ridicat un monument în amintirea eroilor. Pe lângă credincioşii din comună, evenimentul s-a bucurat de prezenţa reprezentanţilor autorităţilor centrale, judeţene şi locale. „Solemnităţii religioase a acestui eveniment i s-a adăugat şi cea militară, conferită de cadre militare din unităţi ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului Afacerilor Interne prezente la acest moment de comemorare şi rugăciune“, ne-a transmis pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. După alocuţiunile ţinute cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a evidenţiat importanţa cinstirii eroilor, explicând totodată şi legătura profundă dintre sărbătoarea Înălţării Domnului şi Ziua Eroilor. „Biserica nu a fost niciodată insensibilă la aceste manifestări dedicate cinstirii eroilor neamului, care s-au jertfit pentru acest popor binecuvântat, statornic în preocupările sale nobile, în cultura şi civilizaţia sa. Domnul nostru Iisus Hristos a fericit pe eroi, precizând: «Fericiţi făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema». Ca instituţii preocupate de valorile neamului, avem datoria sacră de a face pomenire eroilor noştri atâta vremea cât suntem şi dăinuim pe acest pământ. Să ne amintim şi să nu uităm că un popor care îşi uită eroii şi valorile sau le înstrăinează este un popor care riscă să fie şters din istorie“, a menţionat Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, care i-a felicitat pe organizatorii acestui moment deosebit. În acordurile fanfarei militare, au fost depuse coroane la monumentul eroilor, iar apoi s-a desfăşurat defilarea unităţilor militare.
Download: Click for download attached file: Ceremonie religioasa si militara in comuna Sarata
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 609
Id: 52008
Data: May 24, 2015
Imagine:
]]>Corul „Symbol” al Patriarhiei Române va concerta lunea aceasta la Univesitatea Naţională de Muzică Bucureşti. Concertul se desfăşoară în cadrul „Săptămânii Internaţionale a .....
Data: May 24, 2015
]]>În perioada 20-25 mai 2015 Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord se află într-o vizită pastorală în mănăstirea şi parohiile româneşti din Danemarca. După .....
Data: May 24, 2015
]]>Festivalul internaţional Logos, Arte şi Har, de la Arad (5 mai-3 iunie 2015), promovează implicarea valenţelor cultural-artistice şi social-educative ale artelor în dinamica .....
Data: May 24, 2015
]]>Împreună cu Ziarul Lumina de vinerea aceasta, cititorii Cotidianului Patriarhiei Române au primit un nou supliment. Format din 4 pagini, suplimentul, .....
Data: May 24, 2015
]]>În zi de mare bucurie duhovnicească, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte un triptic de sărbători, marele praznic al Înălţării Domnului, sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi şi întocmai cu .....
Data: May 24, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).