„Cimitirul Eroilor” din Chișinău ar putea fi introdus în Registrul Monumentelor ocrotite de stat, anunţă Infoprut. Proiectul, care a fost iniţiat de trei deputaţi din Republica Moldova, aşteaptă, în prezent, avizul Ministerului Culturii.
Deputatul Igor Munteanu, unul dintre iniţiatorii proiectului, a scris pe Facebook că aceasta era singura modalitate de a-i oferi cimitirului statut legal.
„În acest cimitir își dorm somnul de veci peste 500 de eroi români din cele 2 conflagrații mondiale, alături de alte mii de ostași ruși, maghiari, cehi, francezi, germani și italieni. Cerem autorităților statului să-și onoreze obligațiile internaționale și morale, redând acestui complex memorialistic gloria meritată ostașilor înhumați în acest loc”, notează deputatul pe contul de Facebook.
În demersul său, Igor Munteanu a beneficiat şi de ajutorul autorităţilor din România.
„Am primit astăzi (14 aprilie – n.r.), cu amabilitatea Ambasadorului Daniel Ioniță, noi documente care atestă statutul interbelic al Cimitirului de Onoare al Eroilor din Municipiul Chișinău, apreciind răspunsul Dlui Marius Bâlu, Secretar de Stat pentru Relația cu Parlamentul și Calitatea Vieții Personalului din cadrul Ministerului Apărării Naționale (România). Sunt convins că vom reuși, împreună”.
Cimitirul eroilor
A fost înfiinţat în 1918, la sfârșitul Primului Război Mondial pentru soldații căzuți pe câmpul de luptă, iar în anii următori, și pentru veteranii de război.
În perioada interbelică, pe teritoriul cimitirului a fost ridicată o capelă. După 1944, capela a fost distrusă, iar terenul cimitirului a fost nivelat cu buldozerul. În 1959 a fost demolat ce a mai rămas din cimitir, cu excepția coloanelor de la intrare, pentru ca în 1961 să fie construit Institutul de Pulmonologie și Ftiziatrie „Chiril Draganiuc”. Fundamentul capelei a fost păstrat și în acel loc a fost amenajată o terasă pentru odihna bolnavilor.
La începutul anilor 1990, când spitalul nu mai funcționa, pe fundamentul fostei capele a fost instalată o cruce de lemn cu inscripția „Glorie eroilor Armatei Române”, inițiativă a politicianului Gheorghe Ghimpu. Spitalul a fost demolat la sfârșitul anului 2007 la scurt timp după ce a ajuns în proprietate privată.
Până în prezent, din vechiul cimitir s-au păstrat doar fundamentul capelei, scările monumentale și coloanele, ambele în stare avansată de degradare.
Sursă foto: Historia
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 443
Id: 73343
Data: Apr 21, 2021
Imagine:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj de condoleanţe la slujba de înmormântare a istoricului și arheologului Vasile Chirica (1943-2021).
Preafericirea Sa reaminteşte activitatea științifică și academică deosebit de .....
Data: Apr 21, 2021
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan va oficia, vineri, slujba de sfinţire a noului Muzeu „Ştefan Luchian” din oraşul Ştefăneşti, a anunţat Muzeul Judeţean Botoşani. Evenimentul va avea loc începând cu ora .....
Data: Apr 21, 2021
Primul sfat pe care i l-a adresat marţi Mitropolitul Teofan noului stareţ al Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi a avut în vedere grija faţă de obştea monahală care i-a fost încredinţată. „Să aveţi grijă de ea ca de propriul suflet ca înfăţişeara la dreapta judecată să fie .....
Data: Apr 21, 2021
De aproape 4 ani de zile, Centrul „Sf. Alexandra Împărăteasa” din București oferă consiliere și sprijin pentru părinți și copii. La ceas aniversar, cu ocazia sărbătorii Sfintei .....
Data: Apr 21, 2021
Academia Română a organizat miercuri o slujbă de pomenire pentru membrii și donatorii ei marcanți trecuți la cele veșnice. Evenimentul respectă „datina şi cuviinţa noastră de creştini”, cum a spus Acad. Ioan-Aurel Pop, adică tradiția
Data: Apr 21, 2021
Editura Basilica publică o nouă carte pentru copii, „Iov: Taina răbdării în suferințe”.
Lucrarea semnată de Ani-Eliza Busuioc propune o prezentare a cărții „Iov” din Vechiul Testament pentru „a vă insufla curaj într-o perioadă în care teama de boală și suferință a .....
Data: Apr 21, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Biblia in istorie - Duminica infricosatoarei judecati (09 martie 2013)
Biblia in istorie - Vindecarea orbului din nastere (08 iunie 2013)
Biblia in istorie - Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (8 septembrie 2012)
Biblia in istorie - Sfintii Parinti de la Sinodul Intai Ecumenic (15 iunie 2013)
Biblia in istorie - Duminica Sfintilor Romani - Chemarea Sf Apostoli (06 iulie 2013)
Biblia in istorie - Duminica Ortodoxiei (23 martie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).