]]>Cina cea de Taină. Descoperirea vânzătorului. (Mt. XXVI, 20-30; Mc. XIV, 17-26; Lc. XXII, 14-38; In. XIII, 21- 30; I Cor. XI, 23-26). Cina cea de Taină este istorisită în cuvinte asemănătoare de către evangheliștii sinoptici și ocupă un loc însemnat și în Evanghelia după Ioan (cap. XIII-XVII). Mântuitorul vine, cu ucenicii Săi, din Betania în Ierusalim. Acum Iuda se află din nou lângă Domnul, ca și cum nimic deosebit nu s-ar fi petrecut. El își ascunde gândul trădării și pândește momentul prielnic pentru traducerea lui nelegiuită în faptă. Cina cea de Taină se începe seara. Ea are un caracter cu totul deosebit. Este cea mai solemnă masă luată de Iisus în timpul activității Sale pământești. Domnul știa că peste câteva ore se va despărți de ucenic și de aceea o transformă într-un ultim prilej de dumnezeiască învățătură și comuniune. Toți sunt de față: Iisus în calitate de gazdă, iar cei doisprezece ca oaspeți. Sf. Evanghelist Ioan (XIII, 1-20), ne informează că Domnul, înainte de a se așeza la masă, oferă ucenicilor un semn de supremă smerenie, servire și dragoste, spălându-le picioarele. Sf. Luca (XXII, 24-30) ne spune la rândul său, că ucenicii au întristat și acum pe Domnul, provocând o noua discuție despre întâietate, cu prilejul ocupării locurilor la masă, și făcându-L să repete adevărata demnitate în împărăția lui Dumnezeu. Stând la masă, Domnul are în dreapta pe Sf. Ioan, iar în stânga fie pe Sf. Iacob, fie mai probabil pe Iuda Iscarioteanul. Părerea că Iuda se afla în imediata vecinătate a lui Iisus se întemeiază pe faptul că el primea adesea dispoziții gospodărești de la Domnul, iar la Cina Domnului îi întinde direct o îmbucătură muiată în blid și-i adresează câteva cuvinte, fără a fi auzit de ceilalți ucenici. Evanghelistul Matei intră direct în miezul discuțiilor și faptelor de la Cină, spunând: "Iar făcându-se seară, s-a așezat Iisus la masa cu cei doisprezece ucenici ai Săi. Și pe când mâncau ei, a zis: Adevăr grăiesc vouă: Unul din voi mă va vinde. Iar ei, întristându-se foarte, au început a-l întreba fiecare: Nu cumva sunt eu, Doamne? Iar El răspunzând a zis: cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde. Ci Fiul omului va merge, precum este scris pentru El, dar vai aceluia prin care Fiul Omului se vinde. Atunci Iuda, cel ce L-a vândut, a întrebat: Nu cumva sunt eu, Învățătorule? Zis-a lui: tu ai zis!" (Mt. XXVI, 20-25; Mc. XIV, 17-21). Domnul prezisese de mult trădarea unuia dintre ucenicii Săi și arătase că drumul Crucii constituie singura cale pentru împlinirea planului divin de mântuire a lumii. Acum, El arată din nou că trădarea nu era necesară și face o ultimă încercare pentru convertirea lui Iuda. Nu vrea să-l dea pe față cu glas tare, ca să nu-l umilească în fața celorlalți ucenici și să nu-i facă anevoioasa mărturisirea păcatului. Îl demască deci în chip indirect, preferând să întristeze pe ceilalți unsprezece. Totodată îi atrage atenția asupra înfricoșatei osânde ce-l așteaptă. Având conștiința curată, toți ucenicii se întristează și se dezvinovățesc rând pe rând. Îi imită și Iuda, cu cinism, dar nu fiindcă se credea nevinovat, ci pentru că voia să nu se dea pe față. Iar Domnul îi răspunde în șoaptă, vădindu-i gândul și încercând să-i schimbe hotărârea. Evanghelistul Ioan, completându-i pe sinoptici, este mai detaliat (In. XIII, 21-30). Se vede de aici, că Iuda nu a făcut nici un gest care să-l trădeze. Acuzarea care plana asupra tuturor era grozavă, apăsătoare. Pentru limpezirea ei, Petru, care stătea mai departe de Domnul, roagă pe ucenicul cel mai iubit, pe Ioan, cel cu capul rezemat la pieptul Mântuitorului, să întrebe pe Domnul. Ucenicii nu aud scurta convorbire dintre Domnul și Ioan și nu înțeleg sensul gestului de iubire și intimitate, pe care Domnul îl arată lui Iuda când îi înmânează direct o bucată de pâine înmuiată în mâncare. La beduini și felahi, s-a păstrat până și în zilele noastre obiceiul de a onora pe un oaspete înmânându-i direct o bucată de pâine sau de mâncare. Gestul Mântuitorului față de Iuda, arătând iubire, cinstire și familiaritate, este încă o încercare de a-i deschide sufletul spre pocăință. Dacă Iuda și-ar fi revenit măcar cu acest prilej, el ar fi fost salvat. Dar el refuza și această licărire de grație divină. În loc de căință și remușcare, se simte umilit, se tulbură cu totul, căci nimic nu-i mai supărător pentru cei răi, decât să primească dovezi de iubire de la cei pe care îi urăsc pe nedrept. Iuda se simte înfrânt. În loc de căință, are îndrăzneala să întrebe: "Nu cumva sunt eu, învățătorule? " și să audă din gura lui Iisus răspunsul: "Tu ai zis", apoi îndemnul:" Ce vrei să faci, fă mai curând!". Și Iuda părăsește pentru totdeauna pe Domnul, trecând cu totul de partea adversarilor Săi, pierzând cu desăvârșire calea spre mântuire și afundându-se în bezna nopții și a osândei celei veșnice. Sf. Ioan Gură de Aur, în Omilia despre trădarea lui Iuda, demonstrează în chip neîndoios că Iuda s-ar fi putut salva, dacă ar fi voit. Iuda nu poate fi socotit un tip al predestinării absolute, cum s-a încercat să se demonstreze. În repetate rânduri, Mântuitorul îl cheamă la pocăință și-i arată harul iertării și al iubirii divine. Că trădarea a fost preștiută de Dumnezeu și prezisă de prooroci și de Mântuitorul, este adevărat; dar preștiința nu-i echivalentă cu predestinația. "Iuda nu L-a vândut pe Domnul cu gândul să împlinească Scripturile, ci din pricina răutății lui", concluzionează același mare tâlcuitor. Pr. Conf. Dr. Dionisie Stamatoiu, Patimile Mântuitorului după Sfintele Evanghelii, în rev. Mitropolia Olteniei, an 2000, nr. 1-2.

Download: Click for download attached file: Cina cea de Taina

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 776

Id: 50580

Data: Apr 6, 2015

Imagine: