În apropierea marii sărbători creştine închinate Maicii Domnului, când cu râvnă sufletească şi osteneală trupească ne pregătim să o slujim pe Sfânta Fecioară, ocrotitoarea noastră şi Maica Bisericii, un grup de tineri inimoşi a dat răspuns chemării de a mărturisi în dulce glăsuire dogma creştină. Cu cinci ani în urmă, se contura, în Oneşti, la iniţiativa doamnei preotese Paula Cautiş, un buchet vocal, unit în duhul ortodoxiei, cu dorinţă de a pătrunde în tainele muzicii bisericeşti bizantine şi cu râvnă în a reda, în mod fidel, fiecare notă în armonie. De atunci, s-au perfecţionat, au dus munca lor la treapta de excelenţă, cântarea antifonică din Liturghie devenind, prin glasul lor, sevă care hrăneşte spiritual sufletele celor ce participă. Aceşti tineri au pornit de la a cerceta spre a cunoaşte şi au ajuns, acum, după cinci ani, la a face cunoscută valoarea muzicii psaltice româneşti şi a o promova. Într-un timp în care tinerii caută senzaţionalul şi-şi aleg modele din mediul muzical, dar al acelui mediu în care muzica nu mai are nimic de a face cu spiritualul, această echipă entuziastă a dat deoparte ceea ce e nefolositor, pentru a şlefui şi a scoate în lumină, asemenea comorilor ascunse, frumuseţea cântărilor bisericeşti. Grupul psaltic „Filomelos“ - o iniţiativă concretă a lucrării de apostolat pe care şi-au asumat-o tinerii în Biserica lui Hristos, este un exemplu de trăire, manifestare, dăruire şi preţuire a valorilor spirituale propovăduite. Suntem recunoscători doamnei Paula şi părintelui Petru Cautiş, iniţiatorii acestui proiect zidit cu talent, cu muncă şi seriozitate; colaboratorilor cu care au îndrăznit să demareze şi să facă posibilă această iniţiativă; şi, nu în ultimul rând, tinerilor entuziaşti care, prin efortul lor, au reuşit să închege acest ansamblu. Rugăm pe Hristos Domnul să binecuvinteze această lucrare misionară, să-i întărească pe membrii grupului şi să le dăruiască sănătate, putere, curaj, vivacitate pentru a promova în continuare frumuseţea cultului şi a cântărilor liturgice.
† Ioachim BĂCĂUANUL,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 672
Id: 23845
Data: Aug 12, 2012
Imagine:
Ieri, în Duminica a X-a după Rusalii, mica obşte a Mănăstirii Sângeap-Basaraba l-a avut ca oaspete pe Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care, în sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit biserica de lemn a mănăstirii, .....
Data: Aug 13, 2012
Înalt Preasfinţitul Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ioan Iacob“ a Seminarului Teologic .....
Data: Aug 13, 2012
În ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, în toate bisericile parohiale şi de mănăstire se oficiază slujba Prohodului Maicii Domnului. Această slujbă este aşezată de Biserică după modelul Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos din Vinerea Sfintelor .....
Data: Aug 13, 2012
În parohia Căueşti, Protopopiatul Iaşi 3, va avea loc miercuri, 15 august, un concert caritabil de muzică religioasă şi populară. Invitaţii acestui eveniment sunt interpreţii de muzică populară: Mariana Răciulă Hăueşteanu, fiică a satului Căueşti, Ştefan Deaconiţa, .....
Data: Aug 13, 2012
Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Dalhauti se afla in perioada 8 – 16 august intr-un pelerinaj la parohiile si manastirile din Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei. Duminica 12 august 2012 icoana s-a aflat la Biserica buzoiana Greci, unde Sfanta Liturghie a fost .....
Data: Aug 13, 2012
Vindecarea ca dar al lui Dumnezeu a fost tema conferintei preotilor din protopopiatul Iasi 1, conferinta desfasurata la 13 august 2012 . Dezbaterile au fost axate pe problemele celor aflati in suferinta si pe felul in care ei trebuie ajutati sa fie cu gandul la Dumnezeu.Parintii au fost .....
Data: Aug 13, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
IPS Antonie Plamadeala - Pacat pocainta iertare - IASI p1
IPS Antonie Plamadeala - Cuvant de invatatura
IPS Antonie Plamadeala - Darul lacrimilor
IPS Antonie Plamadeala - Pacat pocainta iertare - IASI p2
IPS Antonie Plamadeala - Duhovnicul bun
IPS Antonie Plamadeala - Ucenicul
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).