]]>După ce sâmbătă, 28 februarie 2015, la Oradea a luat fiinţă filiala judeţeană Bihor a Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie, în săptămâna 2 – 6 Martie 2015, au avut loc ședințele de constituire ale filialelor orăşeneşti ale acestei asociaţii, după cum ne-a transmis Pr. Călin Popa. Astfel, membrii comitetului județean de conducere au fost delegați pentru a fi prezenți la ședințele de constituire ale filialelor din principalele oraşe ale judeţului. Aceste filiale orăşeneşti își propun să susțină și să îmbunătățească predarea religiei în școlile din Bihor, prin împărtăşirea și promovarea valorilor religioase atât în rândul elevilor, cât și în cel al părinților. În cadrul întâlnirilor s-au discutat mai multe probleme, printre care: statutul și scopul Asociației „Părinți pentru Ora de Religie”, statutul actual al orei de Religie în învățământul preuniversitar, decizia Curţii Constituţionale a României și îndemnul de a se completa cererile pentru înscriere, probleme și sesizări din teritoriu cu privire la completarea cererilor de înscriere, alegerea președinților, vicepreședinților, secretarilor și a cenzorilor filialelor APOR Bihor. În prezenţa unui număr mare de părinţi şi a delegaților comitetului județean al APOR. Bihor, a fost aleasă structura de conducere a fiecărei filiale, reprezentate prin preşedinţi, după cum urmează: Filiala APOR Beiuș – președinte, domnul doctor Sorin Luigi Vesa; Filiala APOR Marghita – președinte, domnul inginer Marius Haiaș; Filiala APOR Ștei – președinte, domnul inginer Raul Becheanu; Filiala APOR Salonta – președinte, doamna profesoară Ramona Buz şi Filiala APOR Aleșd – președinte, doamna Liliana Căileanu, grefiera la Judecătoria Aleșd. Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie este o organizaţie non-guvernamentală, independentă, apolitică şi fără afiliere confesională, formată din părinţi având profesii diferite.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 600
Id: 49625
Data: Mar 11, 2015
Imagine:
]]>Ctitorită la începutul secolului al XIX-lea, în anul 1813, pe malul râului Pasărea, la marginea pădurii Pustnicu, Mănăstirea Pasărea este, prin cele două veacuri de existență ale sale, o .....
Data: Mar 11, 2015
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, se desfășoară parteneriatul socio-educațional ,,Învață în tinda Bisericii”. Parteneriatul .....
Data: Mar 11, 2015
]]>Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, sâmbătă, 07 martie 2014, la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” din Oradea s-a desfăşurat etapa județeană a .....
Data: Mar 11, 2015
]]>Luni, 9 martie 2015, părintele profesor Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna“ din Sibiu a susţinut, în premieră, o .....
Data: Mar 11, 2015
]]>În ultimele două săptămâni, mass-media centrală a acordat o atenţie sporită procedurii de înscriere la ora de Religie, ca urmare a hotărârii Curţii .....
Data: Mar 11, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 2 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 3 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 6 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 5 - subtitrare romana
Sfântul Paisie - din Farasa spre cer - episodul 4 - subtitrare romana
Talpa Maicii Domnului - Pochaev - film ortodox rusesc tradus
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).