]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan Selejan, Mitropolitul ales al Banatului, s-a născut pe 14 noiembrie 1951, în localitatea Pietrani din judeţul Bihor, fiind al patrulea copil al familiei. A absolvit Liceul „Constantin Brâncuşi” din Oradea și Facultatea de Instalaţii şi Automatizări din Bucureşti. După 4 ani de la terminarea studiilor universitare merge la Mănăstirea gorjeană Lainici, unde îmbrățișează viața de monah. Urmează cursurile Seminarului Teologic din Craiova, iar 1990 absolvă Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu. În același an este hirotonit ierodiancon la Mănăstirea Lainici și ieromonah la Tismana. Între anii 1990 și 1994 a fost stareţ al Mănăstirii Lainici. Își continuă studiile teologice la Institutul Biblic din Ierusalim, unde a urmat două doctorate: unul în Studii Biblice şi altul în Egiptologie şi Orientalistică. În anul 1994 a fost hirotesit arhimandrit şi numit Superior al Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim. Adunarea Naţională Bisericească, în şedinţa din 11 ianuarie 1994, a hotărât înfiinţarea Episcopiei Covasnei şi Harghitei iar Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a fost ales episcop al acestei Eparhii pe 12 iulie, în același an. În 20 de slujire în acest colț de țară, episcopul Ioan a reușit cu multă jertfă și credință să păstreze neîntinată conștiința de neam român ortodox, a știut să păstreze un dialog deschis și corect cu cei de altă credință și naționalitate. Pentru tăria și curajul său mărturistior în acest ținut unde românii sunt minoritari, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop onorific. A înființat și restaurat mai multe locașuri de cult, a înființat mai multe instituții culturale menite să susțină educația românilor și păstrarea tradițiilor. Înaltpreasfinția Sa are și o bogată activitate editorială, publicând de-a lungul timpului sute articole și mai multe cărți. A participat la conferințe naționale sau internaționale și a reprezentat, de mai multe ori, Biserica Ortodoxă Română la întruniri internaționale. A primit numeroase premii și distincții iar în 2001 i s-a conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Comandor din partea Președintelui României pentru „slujirea cu cinste, evlavie şi dragoste de oameni a Cuvântului lui Dumnezeu”.
Download: Click for download attached file: Cine este noul Mitropolit al Banatului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 652
Id: 46492
Data: Dec 17, 2014
Imagine:
]]>La parohia Nașterea Domnului” din München a avut loc duminică, 14 decembrie 2014, după Sfânta Liturghie tradiţional concert de colinde cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului. .....
Data: Dec 17, 2014
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Protoieria Tecuci a desfăşurat un program misionar şi social filantropic în mijlocul deţinuţilor .....
Data: Dec 17, 2014
]]>O delegație a Patriarhiei Bulgariei s-a aflat miercurea aceasta la București pentru a-l felicita pe Patriarhul României, cu ocazia zilei onomastice. Delegația a fost condusă de .....
Data: Dec 17, 2014
]]>Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, prin Sectorul Social-filantropic şi misionar, a oferit, miercuri, 17 decembrie 2014, daruri copiilor de la Grădiniţa cu program normal din .....
Data: Dec 17, 2014
]]>Pentru a întâmpina cu bucurie şi smerenie praznicul Naşterii Domnului, în data de 16 decembrie, Casa de Cultură din Anina a organizat concertul de colinde „Iată vin colindătorii”, în .....
Data: Dec 17, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).