Sensul venirii Fiului lui Dumnezeu, ca om, în lume, al Întruparii Sale, poate fi înteles si trait de fiecare crestin, în Taina Spovedaniei; în întâlnirea sufletului împovarat de pacate cu iubirea netarmurita a lui Dumnezeu, în spovedanie, întelegem afirmatia Mântuitorului: „Caci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau în lume ca sa judece lumea, ci ca sa se mântuiasca, prin El, lumea“ (In. 3, 17). De aceea, dupa marturia data de Sfântul Evanghelist Matei, primul cuvânt rostit de Mântuitorul Hristos catre omenire este o invitatie la înnoire, la renastere, la pocainta: „Pocaiti-va, ca s-a apropiat Împaratia cerurilor“ (Mt. 4, 17). Deci, daca scopul si sensul venirii lui Dumnezeu în lume este înnoirea firii umane, sau altfel spus, înnoirea ontologica a omului, înseamna ca lucrarea de renastere si de înnoire a oamenilor este lucrare dumnezeiasca de maxima importanta. Iar aceasta lucrare a fost exprimata foarte concis de marii Parinti ai Bisericii, începând cu Sfântul Irineu de Lugdunum (Lyon), în cuvintele: „Dumnezeu S-a facut om, ca pe om sa-l faca dumnezeu“, adica sa-l îndumnezeiasca. Deci, puterea aceasta de unire a omului cu Dumnezeu este putere dumnezeiasca, pe care Dumnezeu o da Bisericii, pentru ca „Biserica, în calitate de trup al lui Hristos, e mediul vizibil în care si prin care Hristos alege unele persoane pe care le învesteste cu puterea Sa, ca sa exercite El însusi prin ele aceasta putere“ (pr. prof. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa vol. III, EIBMBOR, Bucuresti, 2003, p. 130). Asadar, alegerea unei astfel de persoane este un act al Duhului Sfânt, dar si al Bisericii, în acelasi timp; act care face posibila împreuna-lucrarea lui Dumnezeu si a alesilor Sai, fapt care îl determina pe Sfântul Ioan Gura de Aur, în Tratatul Despre Preotie, sa faca afirmatia: „Câte le fac preotii jos, le întareste Hristos sus si judecata robilor o confirma Stapânul“. Puterea aceasta data Apostolilor si, prin ei, arhiereilor si preotilor, prin împartasirea Duhului Sfânt - „Luati Duh Sfânt! Carora veti ierta pacatele, li se vor ierta; carora le veti tine, tinute vor fi“ (In. 19, 22-23) - este puterea Lui Însusi, care lucreaza în cei care au primit harul Preotiei.Mai multe detalii în “Ziarul Lumina”.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 625
Id: 38836
Data: Mar 14, 2014
Imagine:

Data: Mar 14, 2014
În Duminica a II-a din Postul Mare, Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie în parohia Bejeni - Humuleşti, Protopopiatul Tg. Neamţ, judeţul Neamţ, iar .....
Data: Mar 14, 2014
Biserica noastră l-a pomenit miercuri, 12 martie 2014, pe Sfântul Simeon Noul Teolog, care ocroteşte biserica parohiei Mănăstirea Caşin II, Protopopiatul Oneşti. Părintele Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti, alături de un .....
Data: Mar 14, 2014
Referatul cu tema „Diferențe interconfesionale cu privire la Tainele Spovedaniei și Împărtășaniei. Inovații și încălcări ale normelor liturgice și canonice privind cele două Sfinte Taine" a fost susținut de pr. Simion Albu de la .....
Data: Mar 14, 2014
La finalul slujbei, Preasfinţia Sa a vorbit noilor duhovnici despre responsabilitatea pe care o au ca duhovnici faţă de mântuirea credincioşilor din comunităţile parohiale încredinţate şi despre Sfânta Taină a Spovedaniei.
.....
Data: Mar 14, 2014

Data: Mar 15, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).