In ziua de 16 ianuarie a fiecarui an, cand Biserica Ortodoxa sarbatorește Inchinarea cinstitului lanț al Sfantului Apostol Petru , Arhiepiscopia Dunarii de Jos isi indreapta toata atenția catre penitenciare, acolo unde o parte din creștini traiesc sub lanțul privarii de libertate. La initiativa si cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, sectorul social-misionar al eparhiei, in colaborare cu conducerea penitenciarelor din Galati si Braila a organizat cu acest prilej, programe pastoral-misionare si social-filantropice.In capela Sfintii Apostoli Petru si Pavel" din incinta Penitenciarului Galati, un sobor de preoti din municipiu dar si din slujirea sociala au savarsit slujba Sfintei Liturghii si Acatistul Sfintilor Imparati Constantin si Elena, in prezenta persoanelor private de libertate si a cadrelor acestei institutii.Soborului slujitor s-a adaugat si Inaltpreasfintitul Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos, care, dupa oficierea unei slujbe de multumire a savarsit slujba de binecuvantare a inceperii lucrarilor pentru noua biserica ce se va zidi in curtea penitenciarului. Au fost vizitate scoala, atelierul de pictura unde, in prezent, pe lemn din vechea constructie a penitenciarului, impecabil conservat de 130 de ani, se picteaza crucea ce va fi asezata pe Altarul noii biserici.Dupa ce au fost vizitate si magaziile in care se afla depozitat materialul lemnos si caramida, importante marturii din trecut, Inaltpreasfintia Sa a aratat ca este poate cel mai potrivit inceput al sarbatorilor inchinate Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cand, la Penitenciarul din Galati se pune inceput bun pentru zidirea unei noi biserici – memorial si relicvar –, fiecare material din piatra, din caramida si din lemn apartinand acestui loc de chin si suferinta a detinutilor din anii grei ai dictaturii .Manifestari asemanatoare s-au desfasurat si la Penitenciarul din municipiul Braila, delegat fiind pc. pr. protoiereu Gheorghe Marinescu, unde, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, persoanele private de libertate au sustinut un mic program cultural artistic de poezie cu tematica religioasa si muzica psaltica.La final au fost inmanate diplome de merit persoanelor care s-au evidentiat in activitatile religioase ale anului 2012.La Penitenciarul pentru minori si tineri din Tichilesti, judetul Braila, minorii de la regimul semideschis au participat la Sfanta Liturghie, dupa care, in sala de festivitati a institutiei pc pr. Ovidiu Soare a sustinut o conferinta cu tema Despre persecutia crestinilor si libertate . In toate cele trei institutii din Galati si Braila, persoanele private de libertate prezente la manifestari au primit pachete cu alimente, obiecte de prima necesitate, calendare, carti de rugaciune si alte daruri de suflet.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 565
Id: 27622
Data: Jan 16, 2013
Imagine:
Data: Jan 16, 2013

Data: Jan 16, 2013

Data: Jan 16, 2013

Data: Jan 16, 2013

Data: Jan 16, 2013

Data: Jan 16, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvantul care zideste - 2015-02-09 - Judecarea aproapelui
Cuvantul care zideste - 2014-10-20 - Pierderea timpului
Cuvantul care zideste - 2016-04-27 - Luati mancati acesta este Trupul meu
Cuvantul care zideste - 2016-04-19 - Nadejdea in Dumnezeu
Cuvantul care zideste - 2015-08-24 - Rabdarea aduce bucurie
Cuvantul care zideste - 2016-03-28 - Munca si rugaciunea
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).