Construirea unui impresionant centru rezidențial pentru batrani la Harja, inalțarea unor biserici și a unei manastiri, resfințirea unor lacașuri ștefaniene, ridicarea unor monumente in locuri cu semnificație istorica, publicarea unor carți de referința, sunt cateva din episoadele ce au inscris pagini noi in istoria Arhiepiscopiei Romanului și Bacaului in cei 7 ani trecuți de la serbarea Anului Ștefan cel Mare, dupa cum a precizat parintele Constantin Gherasim.Daca in 2004, numele marelui voievod era legat de aceasta eparhie doar prin biserica de la Borzești și curtea domneasca de la Bacau, iata ca, intr-un interval de timp scurt, din inițiativa Preasfințitului Ioachim Bacauanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacaului, numele Binecredinciosului Ștefan insumeaza astazi o realitate complexa in aceasta parte a Moldovei. Astfel, sub patronajul spiritual al lui Ștefan cel Mare, a fost inaugurat de Preasfintitul Ioachim, in anul 2005, Centrul Rezidențial pentru ingrijirea persoanelor varstnice la Harja. Apoi, s-a inceput construirea unui biserici in municipiul Roman, aflata in prag de finalizare, inchinata Sfantului Ştefan, s-a inalțat o manastire deosebita in munții ce strajuiesc orașul Slanic Moldova, s-au incheiat lucrarile la Așezamantul social-filantropic situat la ieșirea din municipiul Bacau spre Adjud, s-a resfințit biserica domneasca de la Precista și, nu in ultimul rand, s-a ridicat un monument la Orbic și unul la intrarea in municipiul Roman. La acestea se adauga și publicațiile aparute, dedicate vieții și activitații lui Ștefan cel Mare, editate cu binecuvantarea Preasfintitului Ioachim Bacauanul. Intre acestea, la loc de cinste se afla impodobirea cu fresca a bisericii construita pe locul stejarului din Borzești, localitatea in care s-a nascut Athleta Christi , lucrare realizata de apreciatul pictor Grigore Popescu, și sfințita de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane in anul 2004. Tot atunci s-a consemnat ca eveniment radiofonic și prima slujba a Sfintei Liturghii din Eparhia Romanului și Bacaului transmisa la Radio TRINITAS. Capela sixtina a Moldovei, prin pictarea ei in fresca, a coborat cerul pe pamant, iar pamantul canta intru slava cerului , a afirmat Preasfințitul Ioachim Bacauanul. M-am raportat permanent in activitatea mea la Sfantul Voievod Ștefan cel Mare Implicarea Preasfințitului Ioachim Bacauanul in cultivarea și promovarea cultului sfinților romani, in mod special, a Sfantului Voievod Ștefan cel Mare, constituie o lucrare providențiala pentru zona central a Moldovei. Itinerariul monahal al Preasfintiei Sale a urmat indeaproape traseul spiritual al marelui voievod. Intrand in viața monahala, Dumnezeu mi-a purtat pașii prin manastiri care aparțin mușatinilor. Incepand de la Neamț, unde e biserica Sfantului Ștefan cel Mare, trecand prin manastirea Bistrița, ctitoria bunicului sau, dar unde și Ștefan a construit o clopotnița și un paraclis, și ajungand in eparhia unde s-a nascut și in care a stabilit scaunul Episcopal de la Roman si in care a realizat lucrari deseobite atat in plan politic-administrativ cat si religios , a precizat Preasfintitul Ioachim Bacauanul.De altfel, ierarhul de la Roman crede, și astazi, la peste jumatate de mileniu de la moartea lui Ștefan, ca trebuie sa luam aminte la mesajul transmis Europei in perioada dificila a razboaielor cu turcii și la testamentul sau. Nu trebuie sa uitam testamentul sau catre prinții și mai marii Europei, prin care ii cheama sa apere poarta creștinatații, spunand ca, daca aceasta poarta va cadea, toata creștinatatea este in primejdie. Ori, daca Ștefan cel Mare avea conștiința identitații sale europene, același lucru trebuie sa-l avem și noi, nu umilindu-ne, ci contribuind cu spiritualitatea și cultura noastra la cea europeana. In acest sens nu l-am simțit pe Ștefan cel Mare ca pe un cruciat diplomat, razboinic ori erou național, ci ca pe un rugator pentru neamul romanesc. Am convingerea ca el se roaga lui Dumnezeu sa nu se implineasca ceea ce gandea atunci ca s-ar putea intampla, anume caderea acestei porți a creștinatații, și prin ea, a intregii Europe , a adaugat Preasfintitul Ioachim Bacauanul.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 690
Id: 14864
Data: Jul 1, 2011
Imagine:
Inaltpreasfintitul Arhiepiscop si Mitropolit Andrei s-a intalnit astazi, 1 iulie, cu preotii care urmeaza cursurile pastorale si de indrumari misionare. Intalnirea a avut loc la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Cluj-Napoca si a fost precedata de Sfanta Liturghie, oficiata in capela .....
Data: Jul 1, 2011
Zilele de 29 si 30 iunie 2011 au fost incarcate de emotie si de bucurie sfanta pentru absolventii de studii de licenta si master ai Facultatii de Teologie Ortodoxa Episcop Dr. Vasile Coman a Universitatii din Oradea, dupa cum ne-a marturisit Pr. Lect. Univ. Dr. Doru Fer.Miercuri, 29 iunie, .....
Data: Jul 1, 2011
Miercuri, 29 iunie, cand Biserica Ortodoxa ii praznuieste pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel, cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Gherasim, Arhiepiscopul Ramnicului, Preacuviosul Parinte Arhimandrit Vartolomeu Androni, Exarhul Manastirilor din Arhiepiscopia Ramnicului, impreuna cu .....
Data: Jul 1, 2011
Biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel din parohia Huta – Chiuiesti, judetul Cluj a imbracat haine de sarbatoare cu prilejul hramului din acest an, iar un motiv in plus al bucuriei praznicului a fost reprezentat si de prezenta Preasfintitului Parinte Gurie in mijlocul credinciosilor care .....
Data: Jul 1, 2011
In perioada 28 iunie–1 iulie 2011, la Bruxelles, are loc simpozionul Misiunea sacramentala a Bisericii ortodoxe in context european , informeaza orthodoxero.eu. Organizata de catre Reprezentanta Bisericii Ortodoxe Romane pe langa institutiile europene, in colaborare cu Parlamentul European, .....
Data: Jul 1, 2011
Integrarea sociala a rromilor: o necesitate, o provocare si o datorie – sub acest generic, reprezentanti ai Bisericilor din tarile europene, precum si oficiali ai UE, s-au intalnit luni, 27 iunie 2011, la sediul Comisiei Europene, din Bruxelles, in cadrul unui seminar-dialog asupra .....
Data: Jul 1, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Biblia in istorie - Vindecarea slugii sutasului - Pr Petru Moga
Pr Vasile Sorin Dobre - Purtarea crucii celuilalt - ASCOR Cluj - p3
Pr Serafim Pantea - Manastirea Golia Iasi - Charisma si Harisme in Biserica - 5-12-2013 - p1
Ieroschimonahul Nil Dorobantu - Nebun intru Hristos si flacara vie a monahismului sec XX
Pr Constantin Sturzu - vindecarea slugii sutasului - 01 iul 2012
Arhim Nichifor Horia - Duminica a 4 a dupa Rusalii - Vindecarea slugii sutasului
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).