Mii de clerici și credincioși din Episcopia Oradiei au venit în ajutorul refugiaților ucraineni, victime ale războiului care are loc în ţara vecină.
Prin grija Asociației eparhiale Filantropia Oradea, în perioada 17 martie – 11 aprilie 2022, ajutorul concret oferit de bihoreni persoanelor afectate de război a fost în valoare de 96.635 lei și a constat în: sume de bani (10.600 lei); produse alimentare (25.600 lei), produse igienico-sanitare (2.435 lei) și produse non-alimentare (34.000 lei), potrivit informaţiilor transmise de Eparhie.
Serviciul de informare, consiliere și sprijin pentru migranți oferit de Asociația Filantropia Oradea, a ajutat, de la debutul conflictului și până în prezent, un număr de 450 persoane refugiate din Ucraina prin servicii de cazare, acordare de sprijin material, servicii de translare, consiliere psihologică și asistență juridică, a mai precizat Eparhia Oradiei.
Imediat după începerea conflictului militar în Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a fost alături de refugiații veniți în România și în Republica Moldova oferindu-le hrană și ajutoare materiale, asistență spirituală, servicii de transport și spații de cazare.
S-au mobilizat în acest sens eparhii din țară și de peste hotare, alături de ONG-urile Bisericii. Inițiativele de sprijin pentru refugiați sunt coordonate prin platforma „Ajută cu bucurie”, unde se poate oferi ajutor material sau se pot înscrie voluntari.
Aproape un milion de români care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe nu îşi vor mai serba anul acesta onomastica în ziua de 23 aprilie, ci în 25 aprilie, care coincide cu a doua zi de Sfintele Paşti.
Motivul pentru care are loc această .....
Data: Apr 13, 2022
Corul Academic Byzantion și Corul Psaltic Filomelos vor susţine duminică, 17 aprilie 2022, concertul de muzică psaltică „Lumina Crucii” la Parohia „Sf. Ierarh Nicolae şi Sf. Români” Sascut .....
Data: Apr 13, 2022
Pentru a facilita răspunsul prompt în situații de urgență, Parohia Sebiș a achiziționat o autospecială pentru stingerea incendiilor.
Achiziționarea .....
Data: Apr 15, 2022
Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, împlinește 55 de ani în ziua de vineri, 15 aprilie 2022.
Mitropolitul Nicolae Condrea s-a născut pe 15 aprilie 1967 în Constanța. A urmat studii liceale în Constanța și .....
Data: Apr 15, 2022
Mitropolitul Bartolomeu Anania, Arhimandriții Iustin Pârvu și Arsenie Papacioc sau Preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa sunt doar câteva dintre numele mărturisitorilor din perioada comunistă care apar în volumul de interviuri „In Memoriam. Dialoguri”, lansat marți la Suceava.
.....Data: Apr 15, 2022
Patriarhia Română a trimis la Kiev 15 tone de ajutoare umanitare în valoare de 180.000 de lei: alimente, inclusiv cozonac de Paști, produse de igienă și de necesitate. Acestea au ajuns joi la Cahul, de unde vor fi trimise spre Capitala Ucrainei prin implicarea Episcopiei Basarabiei .....
Data: Apr 15, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).