CLUJ | Opera Naționala a donat o ambulanța Centrului de Ingrijiri Paliative Sf. Nectarie al arhiepiscopiei

Opera Națională din Cluj-Napoca, prin implicarea managerului, baritonul Florin Estefan, a strâns fondurile necesare pentru a dărui o ambulanță Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Aceasta a fost înmânată joi, în prezența Părintelui Mitropolit Andrei.

Ierarhul a declarat că este o mare „faptă a milei trupești, de a avea grijă de cei bolnavi”, lucrare la care donatorii cooperează, prin darul lor, cu angajații centrului.

Ambulanța este de tip A1, destinată transportului medical neasistat și dotată cu echipamente necesare pentru acordarea primului ajutor. Aceasta era necesară, pentru ca pacienții să nu mai fie nevoiți să aștepte câteva ore până să beneficieze de transport, a declarat pentru Radio Renașterea părintele dr. Bogdan Chiorean, directorul centrului.

Fondurile au fost strânse printr-un proiect comunitar intitulat „O ambulanță pentru Centrul de Îngrijiri Paliative Sfântul Nectarie”, care a constat în organizarea de evenimente cu vânzare de bilete în scopul strângerii de fonduri. Mai mulți artiști s-au implicat, printre care maestrul Florin Estefan, actrița Elena Ivanca și cântăreața Ada Milea.

Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” acordă gratuit asistență medicală pentru bolnavii aflați în stadiul terminal, atât la sediu, în regim de spitalizare continuă, cât și în regim ambulatoriu. În cadrul lui funcționează și Școala Postliceală Sanitară „Sfântul Nectarie”.

Centrul, care asistă anual 700 de persoane, are 40 de paturi, farmacie, centru de zi, paraclis și sală de conferințe. Echipa este formată din 50 de persoane: medici, asistenți medicali, infirmieri, asistenți sociali, farmacist, psiholog, preot și personal administrativ. Aceștia beneficiază de sprijinul a 25 de voluntari permanenți.

Opera Națională Cluj-Napoca este prima instituție lirică din țara noastră. În condițiile stării de alertă, aceasta și-a serbat centenarul la 25 mai 2020 printr-un eveniment online transmis live pe Facebook și la TVR Cluj. Cu această ocazie, Părintele Mitropolit Andrei a transmis un mesaj de felicitare pentru „o misiune culturală și spirituală de excepție”.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).