În perioada 28 iulie - 3 august 2014, Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebesului organizeaza cea de-a doua editie a Şcolii de vara „Credinta altfel“, un program cu caracter educativ si recreativ deopotriva. Proiectul, derulat cu binecuvântarea Preasfintitului Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului, se desfasoara la Moniom - localitate apartinatoare municipiului Resita, si reuneste 40 de copii cu vârsta între 10 si 15 ani din mai multe orase ale judetului Caras-Severin, informeaza Ziarul Lumina, Ediția de Banat.Copiii participanti sunt membri ai centrelor de tineret din Resita, Caransebes, Oravita, Moldova Noua, Bocsa si Otelu Rosu care vor participa gratuit la acest proiect, ca recompensa pentru activitatile derulate de-a lungul acestui an, în aceste centre de tineret. Obiectivul principal al proiectului este oferirea unei alternative atractive si educative pentru petrecerea vacantei de vara prin desfasurarea unor activitati de socializare, educatie nonformala si jocuri si concursuri educative în aer liber. Pe parcursul celor sapte zile copiii participa la ateliere artistice (sculptura în lemn, pictura, realizare de ornamente prin diferite tehnici), un program variat de jocuri, concursuri si drumetii în natura, precum si la un program de formare duhovniceasca. Acesta din urma înseamna atât un program zilnic de rugaciune, cât si participarea la discutii si lectii interactive pe teme duhovnicesti.„Toate activitatile - atât cele educative, cât si cele recreative - au scop principal educarea atât în plan duhovnicesc, cât si în ceea ce priveste lucrul în echipa si dezvoltarea abilitatilor practice si a imaginatiei copiilor“, a precizat parintele inspector Mihai Ciucur - coordonatorul proiectului.Noutatea pe care o aduce acest proiect este faptul ca 20 de copii vor fi cazati în familii din localitatea Moniom, familii care, la rândul lor, au copii care sunt membri ai Centrului de tineret „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil“ din localitate. „Pe lânga faptul ca se încurajeaza schimbul de experienta, socializarea, acest concept aduce beneficii inclusiv în ceea ce priveste costurile proiectului, deoarece cazarea si masa sunt asigurate de familiile gazde din Moniom, care se constituie în acest fel în parteneri ai Bisericii pentru acest program educativ“, a mai subliniat parintele Mihai Ciucur.În ultimele trei zile ale scolii de vara - în perioada 1-3 august, se vor alatura 15 copii de vârsta prescolara din mai multe orase, care vor beneficia, la rândul lor, de un program educativ adaptat vârstei.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 588
Id: 42842
Data: Jul 30, 2014
Imagine:
Locaşul de cult din Filioara, ce îi are ca ocrotitori pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, datează din prima jumătate a secolului XX. Actuala biserică a fost ridicată pe locul uneia mai vechi, din lemn, construită în secolul al XIX-lea. .....
Data: Jul 30, 2014
Menită să prevină afecţiunile oculare, campania a venit în sprijinul a peste 400 de persoane, oferindu-le posibilitatea efectuării unei consultaţii oftalmologice.
În decursul lunii mai toate persoanele care s-au adresat Spitalului .....
Data: Jul 30, 2014
În ctitoria Preafericirii Sale de la Victoria a fost oficiată Sfânta Liturghie de către părintele Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, alături de un sobor de preoţi. Rugăciunile pentru patriarhul nostru mutat la Domnul acum .....
Data: Jul 30, 2014
Copiii din Bacău au posibilitatea de a participa, până la mijlocul lunii august 2014, la Şcoala de vară a Parohiei Lazaret. Fundaţia „Episcop Melchisedec“ - filiala Bacău şi Parohia Lazaret au pus bazele unui program .....
Data: Jul 30, 2014
Proiectul a fost aprobat de comisia de evaluare germană, astfel că acesta a început să fie implementat atât la Parohia Hârja, cât şi la Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“, în perioada 28 .....
Data: Jul 30, 2014

Data: Jul 31, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Maica Siluana Vlad - Trupul omului - potir al Trupului Domnului
Maica Siluana Vlad - De la moarte la indumnezeire - 7 pasi ghidati de slujba Sfantului Maslu
Maica Siluana Vlad - Despre rugaciunea parintilor pentru copii
Maica Siluana - Feminitate si feminism
Maica Siluana - Tineretea varsta intrebarilor
Maica Siluana Vlad - Despre bucurie
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).