În luna iulie a acestui an, parohia "Sfântul Ioan Botezătorul" din Botoşani a început o serie de activităţi educative pentru copii, în cadrul proiectului "Pot şi eu". Proiectul este coordonat de părintele paroh Petru Fercal şi se adresează unui număr de 22 de copii cu vârsta între 4-9 ani, îndrumaţi de o echipă de 22 de profesori voluntari. Astfel, în cadrul aşezământului pastoral-filantropic din curtea bisericii, de luni până sâmbătă între orele 10:00 şi13:00 au se derulează cursuri de limba engleză, limba franceză, religie şi activităţi interactive. "Aceste cursuri au fost iniţiate din dragoste pentru a creşte copiii şi tinerii într-o cultură sănătoasă şi în credinţă adevărată. Am încercat astfel să sădim în sufletele tinerilor învăţătura adevărată. Ne-am gândit ca pe lângă viaţa duhovnicească, să întărim gândirea frumoasă din punct de vedere al culturii. A rânduit Dumnezeu să întâlnim peste profesori voluntari care s-au implicat în educarea unei grupe de copii cu vârste cuprinse între 4 şi 9 ani. Avem ore de limba engleză, limba franceză, religie, însă desfăşurăm şi activităţi interactive. Prin intermediul orelor gratuite urmărim să sădim în sufletele copiilor dragostea de cultură, pentru a gândi frumos şi pentru a se desăvârşi din toate punctele de vedere", a spus pr. paroh Petru Fercal. Sala de curs este dotată cu laptop şi videoproiector. Proiectul va continua şi pe parcursul anului şcolar 2013-2014. Tot în această perioadă, zilnic, între orele 16:00 şi 20:00 se desfăşoră cursuri de muzică psaltică pe trei grupe: începători, intermediari şi avansaţi. În cadrul acestor întâlniri, au avut loc şi ore de canto (teorie şi exerciţii) susţinute de prof. Mirela Frâncul. "Proiectul «Pot şi eu» va fi continuat în anul şcolar 2013-2014. Copiii din parohia noastră au posibilitatea să participe la cursurile de muzică psaltică în cele trei grupe. În acelaşi timp, continuăm activitatea de confecţionare a costumelor naţionale pentru tinerii din parohia noastră. Mulţumim tuturor celor care se ostenesc şi ne ajută, astfel ca împreună să mergem pe calea adevărului, pe calea credinţei şi a respectului dintre oameni", a adăugat pr. paroh Petru Fercal.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 738
Id: 33305
Data: Aug 22, 2013
Imagine:
La acest eveniment sunt aşteptaţi credincioşi din ţară şi străinătate, fiii satului Moldoviţa, precum şi autorităţi locale, judeţene şi centrale. "Lucrările de restaurare, conservare la biserica mănăstirii au început în anul 1990 şi .....
Data: Aug 22, 2013
Aici au participat la o serie de activități organizate de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Bacău, cu sprijinul Asociației pentru Prevenirea Adicției și Comportamentului Adictiv Bacău. "Am organizat și susținut .....
Data: Aug 22, 2013

Data: Aug 23, 2013

Data: Aug 23, 2013

Data: Aug 23, 2013

Data: Aug 23, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Parintele Coman despre Invierea Domnului, Universul Credintei, TVR 1
Pr Hrisostom Filipescu
De la stiinta la Dumnezeu - Interviu cu fizicianul Andrei Dorobantu
Icoana Bunei Vestiri - Marturiile icoanei - Universul Credintei
Pustnici la schitul Sf Antonie Neamt
Parohia Sfanta Treime - Tei - Pr Alexandru Motoc - Universul Credintei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).