În urma apelului de solidaritate facut de Arhiepiscopia Craiovei pentru fratii crestini afectati de revarsarile de ape din ultima perioada, mai multe parohii din Mitropolia Olteniei au raspuns pozitiv prin strângerea de alimente neperisabile, îmbracaminte si ajutoare pentru cei aflati în nevoie, informeaza “Ziarul Lumina”.Între acestea se numara si Parohia Novaci, din Protoieria Târgu Carbunesti, judetul Gorj, afectata de urgia apelor. În acest sens, prin initiativa preotului paroh Ion Coconetu, mai multe familii din comunitate au fost ajutate sa treaca cu bine peste încercarile din saptamâna trecuta.„Cu ajutorul domnului Ştefan Mircea si al angajatilor dânsului din Alba Iulia, Parohia Novaci a distribuit vineri, în prima zi a lunii august, aproximativ 3,5 tone de ajutoare. Astfel, au putut ajunge la cei afectati 3.600 sticle cu apa, 200 de conserve, 450 de pâini, haine, un televizor, orez, paste fainoase, biscuiti si mai multe baxuri cu ulei. Au beneficiat de acestea cele trei persoane ramase fara locuinta, cazate în prezent la internatul Liceului Teoretic Novaci, alte 9 persoane din Pociovalistea, carora apa le-a intrat în case si în prezent dorm la vecini, cele 7 familii ramase izolate care locuiesc pe strada Mioarelor si respectiv Valea Gilortului si peste 25 de gospodarii unde apa a afectat fântânile si alte bunuri, neavând în prezent apa potabila. Este prima actiune de acest fel la nivelul localitatii. Parohia Novaci multumeste pe aceasta cale celor implicati în demersul de ajutorare a fratilor nostri“, a declarat preotul Coconetu.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 518
Id: 42971
Data: Aug 5, 2014
Imagine:
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul României a sfintit pictura Capelei Sfântul Ioan Iacob Hozevitul de la Centrul comunitar de servicii sociale Justinian Marina din .....
Data: Aug 5, 2014
Centrul de instruire culturala si tehnico-aplicativa Tabara de vara de la Muncelu Mic, judetul Hunedoara si-a deschis portile pentru a primi, si în acest an, copiii selectati pentru .....
Data: Aug 5, 2014
În Duminica a 8-a dupa Rusalii, Înaltpreasfintitul Parinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a slujit în Parohia Ciuntesti, Protopopiatul Ineu, Preasfintitul Parinte .....
Data: Aug 5, 2014
Manastirea „Adormirea Maicii Domnului“ de la Nicula se pregateste de hram. În fiecare an, pelerinajul de aici, unul dintre cele mai mari din tara aduna zeci de mii de .....
Data: Aug 5, 2014
Zeci de tineri din judetul Bistrita-Nasaud au luat parte din 28 iulie si pâna pe 1 august la cea de-a doua editie a taberei „Bucuria de a fi tânarââ, de la .....
Data: Aug 5, 2014
În a opta duminica dupa Rusalii (Înmultirea pâinilor), prima din Postul Adormirii Maicii Domnului, ierarhii din Transilvania i-au îndemnat pe credinciosi sa .....
Data: Aug 5, 2014
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).