În urma apelului de solidaritate facut de Episcopia Giurgiului pentru fratii crestini afectati de inundatiile de la sfârsitul lunii iulie, Parohia Ogrezeni din Protoieria Bolintin, cu binecuvântarea Preasfintitului Parinte Episcop Ambrozie, a organizat o ampla actiune de ajutorare a sinistratilor din satele afectate de aceste inundatii, informeaza episcopiagiurgiului.ro.În cadrul acestei actiuni au fost colectate alimente neperisabile si alte ajutoare pentru cei aflati în nevoie. Pentru a veni în sprijinul celor aflati în suferinta, parintele paroh Palea Niculae s-a deplasat cu sprijinul domnului Jigani Iulian, în Parohia Vaideeni II din comuna Vaideeni, judetul Vâlcea, unde a predat parintelui paroh Lazaroiu Aron cele colectate: 140 de pâini, faina, malai, paste fainoase, orez, ulei, zahar, covrigi, cozonaci, conserve, apa plata, apa minerala, cereale, paturi si îmbracaminte.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 703
Id: 43003
Data: Aug 6, 2014
Imagine:
Constanțenii au participat în numar mare, miercurea aceasta, la hramul Bisericii „Schimbarea la Fața”, cunoscuta și ca Biserica greaca. Sfânta Liturghie a fost .....
Data: Aug 6, 2014
La praznicului Schimbarii la Fata, numerosi credinciosi banateni si-au îndreptat pasii spre Manastirea Saraca din Şemlacul Mic, care si-a sarbatorit hramul istoric.Preasfintitul .....
Data: Aug 6, 2014
Manastirea argeseana Slanic si-a sarbatorit hramul. Deși a fost foarte cald, credincioșii au venit cu mic, cu mare din toate localitațile apropiate pentru a participa la Sfânta .....
Data: Aug 6, 2014
Manastirea Petreștii de Sus, din judetul Cluj, și-a sarbatorit miercuri, 6 august 2014, hramul, de praznicul Schimbarii la Fața a Domnului nostru Iisus Hristos.Icoana Maicii Domnului cu .....
Data: Aug 6, 2014
La praznicul Schimbarii la Fața a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Parinte Petroniu, Episcopul Salajului a fost prezent în mijlocul credincioșilor Parohiei Românași, .....
Data: Aug 6, 2014
Biserica „Schimbarea la Fata” - Greaca din Galati si-a sarbatorit hramul. Sfânta Liturghie a fost oficiata de Înaltpreasfintitul Parinte Casian, Arhiepiscopul .....
Data: Aug 6, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul (partea I) (18 martie 2013)
Sfanta Liturghie la praznicul Bunei Vestiri (25 martie 2013)
Priveghere la praznicul Bunei Vestiri (24 martie 2013)
Sfanta Liturghie in Duminica Samarinencei (a V-a dupa Pasti) (2 iunie 2013)
Sfanta Liturghie la praznicul Intampinarii Domnului (2 februarie 2013)
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul (partea a IV-a) (21 martie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
