La Colilia, trecutul si viitorul se reunesc într-un prezent, sub purtarea de grija a Maicii lui Dumnezeu. O imagine panoramica a Manastirii Colilia, din Arhiepiscopia Tomisului, surprinde la un loc pustia, eolienele si cerul, într-o paradoxala metafora a dainuirii, dincolo de vreme si vremuri. Aflând istoria acestui loc unic din extremitatea nordica a arhiepiscopiei, trebuie sa te înclini cu respect si bucurie, pentru ca daca astazi se poate vorbi de un prezent al Coliliei, aceasta se datoreaza unei impresionante si tacute jertfe crestinesti.Dumnezeu a rânduit ca numele unei buruieni autohtone, colilia, sa desemneze, onorant, o asezare întemeiata de o comunitate germana din Mannheim, tinutul paduros al Rinului si Nekarului, venita în stepa dobrogeana din gubernia Cherson - nordul Crimeii, în a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Astazi, nici satul, nici nemtii nu mai exista aici. Acum, pustiul s-a preschimbat în pustie, „populându-se“ cu rugaciune.

Biserica, învingatoarea vremurilor

Ceea ce istoria a spulberat, Dumnezeu a pastrat pentru a ridica si mari la vremuri potrivite. Pe scurt, satul Colilia, aflat între Gradina si Râmnicu de Jos, comuna Cogealac, judetul Constanta, s-a depopulat, mai întâi, odata cu repatrierea nemtilor în 1940, apoi s-a repopulat cu refugiati din Cadrilater, pentru ca în anii comunismului sa fie ras cu buldozerele, conform „marelui plan de sistematizare a tarii“. A ramas în picioare doar biserica de piatra, ridicata de nemti între 1901 si 1934. Dar si aceasta a fost profanata, devastata, transformata pentru aproape 40 de ani în staul de animale. În 2006, la vreme rânduita de Dumnezeu, în ziua praznicului Sfintilor Împarati Constantin si Elena, s-au asezat aici, cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, doua maici de la Celic Dere. Adica obstea de început a viitoarei manastiri. Peste 600 de oi si 15 camioane de gunoi au fost scoase din biserica. Asa sfârseste istoria trecuta, pentru a face loc istoriei celei noi a Coliliei. Asa pustiul s-a preschimbat în pustie, biserica, rascumparata de statul român în 1957, reparata, apoi pictata de Paraschiv Bejan si fiul sau, devenind „centrul lumii“ la Colilia. În numai câtiva ani, zestrea manastirii a sporit cu un paraclis, un aghiasmatar, o clopotnita, câteva chilii, un arhondaric si un asezamânt social ridicat din mila unui om cu inima mare, în care se nevoiesc, precum monahii, o mâna de sarmani.

Jertfa din temelia prezentului

Ma tot straduiesc sa gasesc cuvinte potrivite pentru a zugravi corect jertfa asezata la temelia prezentului Coliliei si nu prea reusesc. Dimensiunea ei poarta, deopotriva, chipul maicilor care se nevoiesc aici, al multor nestiuti cu numele, dar si pe cel al parintelui Dometian Jora, de la Manastirea „Sfântul Ioan Casian“, primul duhovnic al obstii, care si-a sapat în temelia unei case demolate un bordei, în care a vietuit doi ani si în care s-a asezat cu trupul, dupa o fulgeratoare suferinta, în mormântul sapat din vreme, pentru drumul cel lung spre vesnicie. Şi abia dupa ce am ascultat-o pe maica stareta Rafaela Broasca, prima vietuitoare sosita la Colilia, am realizat ca nimic din tot ce exista acum aici nu s-ar fi facut fara ajutorul Maicii Domnului.

Maica Domnului este aici

„Manastirea noastra poarta hramurile «Intrarea Maicii Domnului în Biserica», «Sfântul Mare Mucenic Gheorghe» si «Duminica Tuturor Sfintilor». Avem acum o obste de 12 maicute, un parinte slujitor si ceva personal auxiliar pentru asezamântul social, în care locuiesc câteva familii, niste batrâni, niste copii, dar pe care nu-l putem înca exploata la capacitate pentru ca nu avem utilitati: curent electric si apa curenta. La fel si manastirea. Avem o centrala eoliana de mici dimensiuni si un generator pe motorina, iar apa o aducem de la 400 m de manastire, unde am descoperit un izvor. La centrul social aducem apa cu bidoanele. Desi ne aflam în câmp, ca într-o pustie veritabila, nu suntem singuri. Biserica a asteptat-o pe Maica Domnului aici. Ea este cea care ne-a sustinut în efortul pe care l-am depus pentru întemeierea acestei obsti. Ea este printre noi si ne lumineaza fiecare pas, fiecare gând. Cei pe care îi avem în asistenta au venit împinsi de încercari si necazuri. Noi le oferim cazarea si mâncarea, iar ei ne ajuta, pe masura posibilitatilor, la treburile gospodaresti. Avem o familie cu un copil, o doamna bolnava din Constanta, care si-a pierdut casa, alti câtiva batrâni si niste copii la seminarul teologic. Am dori sa facem mai mult pentru ei, dar pentru ca nu avem utilitati, nu putem mai mult. Am cerut sprijinul autoritatilor locale în repetate rânduri, dar degeaba. Ne dorim foarte mult sa împrejmuim locul. Din fostele temelii ale caselor demolate, am început sa extragem piatra, pe care o vom folosi la construirea zidului manastirii si, în fiecare an, plantam copaci în jur, ne-a marturisit maica stareta Rafaela.Parintele duhovnic Ghelasie, la rându-i, ne spune ca „lumea trece printr-o criza duhovniceasca si de aceea avem nevoie de mai multa rugaciune, smerenie, marturisire si sinceritate“. Iar Ion, vietuitor împreuna cu familia în centrul de asistenta sociala, multumeste lui Dumnezeu pentru ca are unde locui, si maicilor pentru ajutor. „Încercarile vietii si necazurile m-au adus aici cu familia. Ma ocup cu foarte multe treburi si sunt multumit si linistit. Sunt si sofer, si gradinar, si mecanic. Ma simt bine în manastire, sotia a reusit sa se angajeze învatatoare în sat, iar fata merge la scoala. Îmi doresc sa ma stabilesc definitiv aici si sa pun bazele unei comunitati solide si, poate, de ce nu, sa reînfiintam satul“, marturiseste acesta.Mai privesc înca o data Colilia de azi. De pe drum, manastirea, care da sens pustiei, pare întruparea unui verset de psalm, pe care îl si rostim: „Fericiti sunt cei ce locuiesc în casa Ta, Doamne; în vecii vecilor Te vor lauda. Ca mai buna este o zi în altarele Tale decât a petrece mii în curtile pacatosilor“ (Psalmul 83)... (Reportaj semnat de Dumitru Manolache si publicat în “Ziarul Lumina” din data de 29 noiembrie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1050

Id: 36024

Data: Nov 29, 2013

Imagine: