Sarbatoarea Nasterii Domnului reprezinta pentru poporul român un prilej deosebit de a-si manifesta datinile si obiceiurile de înalta traire spirituala. Preasfintitul Parinte Emilian Lovisteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului a primit vineri, 20 decembrie 2013, la Sala „Iosif Episcopul” din cadrul Asezamântului Pastoral–Social „Sfântul Ierarh Calinic”, aflat în incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, mai multe grupuri de colindatori, de la scoli si licee din Municipiul Râmnicu Vâlcea, carora le-a oferit daruri ca semn al bucuriei Craciunului.Tinerii au interpretat pe voci si la instrumente colinde traditionale românesti pastrate cu sfintenie din generatie în generatie. Parintele Ierarh le-a vorbit copiilor si tinerilor despre frumusetea duhovniceasca a colindelor, precum si despre Nasterea Domnului, aratând legatura noastra cu Pruncul Iisus, colindatorii fiind asemenea îngerilor din Betleem care au vestit oamenilor venirea lui Mesia.La final, potrivit arhiram.ro, Preasfintitul Episcop Emilian le-a multumit colindatorilor, i-a binecuvântat si le-a oferit calendare, iconite si dulciuri.Pe lânga aceste cete de colindatori, la resedinta arhiepiscopala colinda în zilele acestea si grupuri de monahi si monahii de la manastirile Eparhiei Râmnicului.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 633
Id: 36803
Data: Dec 21, 2013
Imagine:

Data: Dec 21, 2013

Data: Dec 21, 2013

Data: Dec 21, 2013

Data: Dec 21, 2013

Data: Dec 21, 2013

Data: Dec 21, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
IPS Serafim Joanta - Predica la Duminica cananeencei
IPS Serafim Joanta - Bucuria vietii (partea 2)
IPS Serafim Joanta - Rugaciunea izvor de vindecare sufleteasca si trupeasca
IPS Serafim Joanta - Despre dragostea crestina
IPS Serafim Joanta - Cuvioasa Teodora de la Sihla - Manastirea Casiel
IPS Serafim Joanta - Bucuria vietii (partea 1)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).