In Duminica a XXVIII-a dupa Rusalii, 17 decembrie 2012, in Biserica "Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Calimanești au colindat dupa datina strabuna cei mai mici dintre colindatorii Parohiei Calimanești I, copiii de la Gradinița cu Program Prelungit nr. 1, dupa cum informeaza site-ul arhiram.ro.In biserica frumos impodobita cu ghirlande și coronițe, cu un impresionant brad au rasunat colindele tradiționale de Craciun. Preșcolarii de la gradinița din localitate, sub conducerea doamnelor educatoare și directa coordonare a doamnei educatoare Marioara Cristea au incantat creștinii prezenți in numar mare printr-un frumos program religios-artistic.Micii colindatori au fost primiți de preoții catedralei calimaneștene iar Parintele paroh Emanoil Nețu i-a intampinat cu un calduros cuvant despre semnificația și rolul colindelor in vestirea praznicului Nașterii Domnului. Copiii au susținut un frumos și emoționant moment coregrafic și o sceneta despre Nașterea Pruncului Sfant in Betleemul Iudeii iar apoi au cantat cateva colinde din repertoriul romanesc.La sfarșit, colindatorii au fost placut surprinși de prezența lui Moș Craciun care le-a imparțit daruri impreuna cu Parintele Ilie Ceapa iar toți cei prezenți au fost placut impresionați de aceasta acțiune pregatita cu ajutorul Comitetului Parohial și al unor creștini cu suflet mare.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 613
Id: 26908
Data: Dec 17, 2012
Imagine:

Data: Dec 17, 2012

Data: Dec 17, 2012

Data: Dec 17, 2012
La Biserica Bărboi din Iaşi a avut loc, în urmă cu două zile, concertul caritabil „Un zâmbet de Crăciun“. Ieşenii care au participat la acest concert au donat fonduri şi bunuri materiale pentru mamele din Maternitatea „Cuza Vodă“ care .....
Data: Dec 17, 2012
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români - filiala Iaşi va organiza astăzi, de la ora 18:00, în Aula Magna „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, conferinţa „Devenim ceea ce privim - icoana Naşterii .....
Data: Dec 17, 2012
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 16 decembrie 2012, Sfânta Liturghie în parohia Botoşana, Protopopiatul Suceava 1. După împărtăşirea .....
Data: Dec 17, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pr Gheorghe Anitulesei - vamesul si fariseul 1
Pr Gheorghe Anitulesei - Intrarea Maicii Domnului in Biserica 1
Pr Gheorghe Anitulesei - vindecarea garbovei in sabat
Pr Gheorghe Anitulesei - Despre pacatul pruncuciderii 1
Pr Gheorghe Anitulesei - cu pr Antim despre Arsenie Boca
Pr Gheorghe Anitulesei - Despre pacatul pruncuciderii
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).