La sfarsitul saptamanii trecute, in Mitropolia Banatului s-a desfasurat etapa judeteana a olimpiadei de religie, in cadrul careia au participat numerosi elevi ai scolilor din Arhiepiscopia Timisoarei, Arhiepiscopia Aradului si Episcopia Caransebesului, informeaza "Ziarul Lumina".In cadrul Arhiepiscopiei Aradului, aceasta activitate s-a desfasurat sambata, la Seminarul Teologic Ortodox, cu participarea a 200 de elevi din 15 centre ale judetului Arad. Elevii au fost insotiti de catre profesorii de religie care i-au pregatit, iar comisia, formata din cadre didactice din invatamantul gimnazial si liceal, a alcatuit subiectele corespunzatoare pentru fiecare clasa, in conformitate cu programa scolara. Pentru a evidentia importanta pe care Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane o acorda acestei manifestari, expresie a preocuparilor elevilor din scoli pentru ora de religie, la debutul acestei importante competitii a fost prezent Inalt Preasfintitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, care a acordat elevilor participanti arhiereasca binecuvantare si i-a incurajat spre a obtine rezultate cat mai bune. Chiriarhul a exprimat cuvinte de apreciere la adresa cadrelor didactice care predau religia in scolile din cadrul eparhiei, subliniind importanta misiunii acestora si calitatii actului educational pe care il realizeaza, intr-un context in care minoritati agresive s-au lansat intr-o campanie puternic mediatizata pentru eliminarea religiei din invatamantul public. Pentru elaborarea lucrarilor, concurentii au avut la dispozitie trei ore. In dupa-amiaza aceleiasi zile s-au corectat lucrarile. Dupa anuntarea rezultatelor si incheierea termenului formularii eventualelor contestatii, concurentii care au obtinut locul 1 la etapa judeteana se vor califica la cea nationala, care va avea loc in municipiul Cluj-Napoca, in perioada 1-5 aprilie. Tot sambata, s-a desfasurat olimpiada de religie si la Seminarul Teologic Ortodox Ioan Popasu din Caransebes. Aceasta s-a adresat elevilor din clasele gimnaziale si celor din ciclul liceal. Subiectele pentru faza judeteana au fost elaborate de inspectorul de specialitate pentru disciplina religie, pr. prof. David-Sorin Otelariu, iar din Comisia de evaluare au facut parte atat profesori metodisti, cat si preoti profesori care predau discipline teologice la Seminarul Teologic Ioan Popasu. La competitie au participat 42 de elevi din scolile si liceele judetului Caras-Severin, dintre care 21 la ciclul gimnazial si 21 la ciclul liceal.Olimpiada de religie in Arhiepiscopia TimisoareiŞi la Timisoara s-a desfasurat etapa judeteana a olimpiadei tot sambata, la Şcoala Gimnaziala Nr. 7 din Timisoara, in prezenta Preasfintitului Parinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timisoarei, a pr. Sorin Lungoci, consilier Sectorul Invatamant si activitati cu tineretul, si a prof. Daniela Buzatu, inspector de religie in cadrul Inspectoratului Şcolar Judetean Timis. La aceasta etapa s-au inscris peste 150 de elevi de la clasele VII-XII din scolile judetului Timis. In debutul evenimentului, Preasfintitul Paisie Lugojanul a oficiat un Te Deum in Capela Sfanta Maria din incinta scolii timisorene. In finalul slujbei, ierarhul a adresat un cuvant elevilor participanti, urandu-le succes la concurs, dar si indemnul de a continua studiul teologic. Etapa nationala a olimpiadei de religie se va desfasura in luna aprilie la Cluj-Napoca.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 767
Id: 28941
Data: Mar 6, 2013
Imagine:

Data: Mar 6, 2013

Data: Mar 6, 2013

Data: Mar 6, 2013

Data: Mar 6, 2013

Data: Mar 6, 2013
Data: Mar 6, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).