Credinciosii parohiei Galu - Poiana Teiului, Protopopiatul Ceahlau, judetul Neamt, au sprijinit in ultimii ani ridicarea unui complex parohial. De asemenea, enoriasii s-au implicat in construirea unei biserici, informeaza "Ziarul Lumina".In parohia Galu a inceput, acum sase ani, ridicarea unui complex parohial format din casa parohiala si asezamantul social. Casa parohiala a fost finalizata la interior acum trei ani. Suprafata casei de praznuire are 190 de metri patrati, iar casa parohiala are 72 de metri patrati la parter si 72 de metri patrati la mansarda. In sala de praznuire au fost pictate cateva icoane, in prezent fiind necesara dotarea cu mobilier. Asezamantul social a fost dat in folosinta, fiind organizate praznice si mese pentru diferite ocazii. Mai avem de realizat aleele si gardul din spatele casei de praznuire, a spus pr. paroh Emanuel Dorneanu. Toate aceste lucrari au fost sprijinite de enoriasii parohiei, care au inteles necesitatea existentei noului complex parohial. In general, fondurile au provenit de la pensionarii din parohie. Aceasta pentru ca sunt foarte putini localnici care au un loc de munca si pentru ca salariile sunt foarte mici. Parohia noastra este formata din 150 de familii, multi dintre credinciosi fiind vaduvi. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reusit sa facem fata cheltuielilor mari, mai ales ca am avut lucrari si la biserica parohiala, a mai adaugat pr. paroh Emanuel Dorneanu. In anul 1998, s-a inceput ridicarea Bisericii Adormirea Maicii Domnului, in timpul pastoririi preotului Mircea Ursache, in prezent slujitor la Biserica Sfantul Ioan Botezatorul - Marateni din Piatra Neamt. De patru ani, in sfantul lacas au loc lucrari de pictura in tehnica fresca. Dupa cum a mentionat pr. paroh, in prezent se picteaza in zona cafasului. Pictura este de foarte buna calitate si ne bucuram pentru aceasta. Noul lacas de inchinaciune este inchinat Adormirii Maicii Domnului, iar vechea biserica, monument istoric din barne, este ocrotita de Sfintii Arhangheli, a mai adaugat preotul paroh. Localnicii din Galu se confrunta cu multe probleme de ordin social, lipsa locurilor de munca fiind principalul motiv pentru care multi tineri aleg sa plece peste hotare. Putinii oameni care au ramas in comunitate cauta, impreuna cu preotul lor, sa tina aprinsa flacara credintei si sa pastreze traditiile mostenite de la strabuni.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 764
Id: 34935
Data: Oct 25, 2013
Imagine:

Data: Oct 25, 2013

Data: Oct 25, 2013

Data: Oct 25, 2013

Data: Oct 25, 2013

Data: Oct 25, 2013

Data: Oct 25, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).