]]>În Sala Paşilor Pierduţi din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a avut loc joi, 26 noiembrie 2015, concertul de muzică bisericească Cantată alegorică la Sfântul Apostol Andrei, după cum ne-a transmis Pr. Gabriel Molocea, Consilier misionar şi mass-media al Eparhiei. În debutul concertului a fost vernisată, în aceeaşi locaţie, o expoziţie de icoane realizate manual de către elevii Seminarului teologic andreian. O parte dintre lucrările expuse au fost valorificate în beneficiul familiilor victimelor din clubul Colectiv. Alături de Corul Seminarului Teologic Sf. Ap. Andrei au participat formaţiile corale ale Liceului de Arte (corul de fete condus de prof. Daniel Nistor şi corul de copii condus de prof. Ştefania Stamate), corul psaltic Ortodoxia (coordonat de arhid. prof. Adrian Marin), corul de copii Allegria (condus de lect. univ. dr. Silvia Niţă), corul Camerata Juventus (pregătit de Carmen Mihalcea, Teodora-Ioana Bezman şi Gina Buruiană), corul Teatrului Muzical (pregătit de Daniel Nistor), formaţia vocal-instrumentală Kalofonis (coordonată de Constantin Lupu), corul Facultăţii de Arte şi corul Catedralei Arhiepiscopale din Galaţi (ambele conduse de iniţiatorul şi coordonatorul acestui proiect, Eugen Dan Drăgoi). În cadrul programului au fost interpretate mai multe lucrări bizantine şi tradiţional – populare. Totodată, a avut loc şi etapa eparhială a Concursului de toacă şi prezentare de costume populare, sub genericul Ritmul rugăciunii care se înalţă la cer, la care au participat elevii reprezentanţi ai tuturor protoieriilor din cadrul Eparhiei Dunării de Jos. La final, toţi copii participanţi la concurs au primit diplome de participare şi daruri de suflet. Evenimentul s-a înscris în calendarul manifestărilor cultural-misionare organizate cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul spiritual al municipiului Galaţi şi al întregului neam românesc şi al aducerii moaştelor Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 507
Id: 58772
Data: Nov 28, 2015
Imagine:
]]>În data de 26 noiembrie 2015, Seminarul Teologic Sfântul Apostol Andrei din Galaţi a fost gazda tradiţionalului simpozion ştiinţific interseminarial organizat în cadrul .....
Data: Nov 28, 2015
]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, aniversează astăzi, 28 noiembrie 2015, şase ani de la ridicarea la rangul de Arhiepiscop. .....
Data: Nov 28, 2015
]]>Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei la Dunărea de Jos a început la Galaţi, vineri, 27 noiembrie, prin tradiţionala procesiune Călători pe calea sfinţilor, după cum ne-a precizat .....
Data: Nov 28, 2015
]]>Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, a acordat din partea Arhiepiscopiei Târgoviştei, pentru anul şcolar în curs, 15 Burse de excelenţă Sf. .....
Data: Nov 28, 2015
]]>În organizarea Consulatului General al României la Seghedin (Szeged), din Ungaria, vineri, 27 noiembrie 2015, în sala de ceremonii a hotelului Tisza, din acest oraș, au avut loc .....
Data: Nov 28, 2015
]]>Seria conferințelor duhovnicești de la Catedrala Veche, a ajuns la cea de-a patra manifestare concretizată prin întâlnirea dintre credincioșii Parohiei Arad-Centru și părintele .....
Data: Nov 28, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).