]]>După manifestările liturgice emoționante și de mare solemnitate desfășurate la cele trei locaşuri sfinte din cetatea Oradiei care, în decursul celor 320 de ani de existenţă ai Eparhiei, au funcţionat drept catedrale episcopale, manifestări prin care clerul şi credincioșii dreptmăritori din ținutul Crișanei au adus mulţumire sfântă Părintelui ceresc, în acelaşi duh de smerită recunoştinţă, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei a organizat, în seara zilei de 20 septembrie 2015, un concert festiv, care a încheiat în mod apoteotic seria manifestărilor jubiliare dedicate aniversării a 320 de ani de atestare documentară a Eparhiei Oradiei, prin Diploma leopoldină de conferire a privilegiilor ilirice din 4 martie 1695. Astfel, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în prezenţa Chiriarhului Oradiei şi a Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria, la Filarmonica de Stat din Oradea, și-au dat concursul trei formații corale reprezentative pentru muzica bisericească din urbea Oradiei, după cum ne-a precizat Pr. Prof. Alin Sonea. În deschiderea concertului, elevii Liceului Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea, membri ai Corului Diacon Nicolae Firu, au interpretat imne arhiereşti, respectiv: Polihroniu Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, adaptare din limba greacă de Protopsaltul Patriarhiei Române, Mihail Bucă, Ton Despotin, de Sabin Drăgoi și Imn Arhieresc Preasfințitului Părinte Episcop Sofronie. În continuare, elevii Liceului Ortodox, dirijați de Preacucernicul Părinte Arhid. Prof. Ștefan Lakatos au interpretat o suită de piese religioase, folclorice, patriotice şi clasice, din repertoriul românesc şi internaţional, precum: Hristos a înviat! în limbile arabă, greacă și slavonă, Troparul Ortodoxiei în limbile greacă și slavonă(Diacon S.Z. Trudaciev), Gospodi bogupomolimsia, de Gregory Smirnov, Măicuța me, de Cornel Arion, Hai să-ntindem hora mare, Bucovină plai cu flori, Barcarola, de Carl Maria von Weber, Corul robilor evrei, din opera „Nabuco” de Giuseppe Verdi, ş.a. În aceeași notă, Corala Psalmodia Varadiensis a Facultăţii de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman, dirijată de Preacucernicul Părinte Conf. Univ. Dr. Mihai Brie, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, a interpretat piese precum: Tatăl nostru - I. Ghica-Comăneşti, Rugaciune - Étienne Méhul, Stihira a-II-a - Nicolae Lungu, Creator puternic - Ludwig van Beethoven, Anixandare - N. Lungu, Marșul Gloriei - Giuseppe Verdi, În codru - Ciprian Porumbescu, Ștefan Domn cel Mare - Ion Vidu, Mama - I.D. Chirescu, Rugăciune – Constantin Drăguşinși Mare eşti Doamne - Ion Cârstoiu. Ultimul cor, Corul Bisericii cu Lună din Oradea, dirijat de Domnul Conf. Univ. Dr. Valentin Lazăr, s-a bucurat de prezenţa, în calitate de solişti, a Doamnei Conf. Univ. Dr. Florina Mariş-Hinsu şi a Domnului Asist. Univ. Dr. Florin Mariş-Hinsu, cor care a interpretat: Axion estin, aranjament Valentin Lazăr, Lăsați pruncii să vie la mine, de Ioana Ghica-Comănești, Iubi-Te-voi Doamne, de Valentin Lazăr, Cruce Sfântă, aranjament Valentin Lazăr, ‘Naintea Ta, aranjament Valentin Lazăr, Spre Tine Doamne, de Mircea Emandi. La finalul concertului, Preasfințitul Părinte Sofronie i-a felicitat pe coriști, împreună cu dirijorii lor, și a rostit un cuvânt de binecuvântare. „Evenimentele fericite pe care le-am trăit în aceste zile se încheie printr-un periplu cultural, fiind martorii unei adevărate minuni, prin excursul cultural și spiritual pe care cele trei formații corale, folosindu-se de armonia notelor, ni l-au pus înaintea ochilor prin variatul, nu doar din punct de vedere lingvistic, ci și cultural, repertoriu pe care l-au ales. Mai mult decât atât, s-au întâlnit tradiții muzicale din spații diferite, din Orient și din Occident. Ascultând, chiar la început de concert, imnul biruinței Domnului Hristos prin Învierea Sa asupra morții, în limba liturgică din Patriarhia Antiohiei, ne-am gândit cu toții cu emoție sfântă și cu îngrijorare la viitorul comunităților creștine, a fraților noștri întru credință din Orientul Mijlociu și Apropiat, care astăzi fie sunt uciși, fie sunt împilați. Începutul concertului din seara de acum a fost un pios omagiu adus acestor comunități creștine care, de la apariția islamului ca și stat sub forma califatului, sunt pe cale de dispariție. Totuși, cele care au rezistat până astăzi, au reușit să străbată istoria, dar acum sunt în pericol de moarte, fiind pe punctul de a primi lovitura fatală. Este în pericol de dispariție și un alt tezaur, limba aramaică, vorbită de Mântuitorul Iisus Hristos, care încă se folosește în cultul liturgic al comunităților creștin-ortodoxe bizantine și siro-iacobite din Orientul Apropiat”. Concertul festiv din seara zilei de Duminică a închis seria manifestărilor jubiliare dedicate aniversarii a 320 de ani de la atestarea documentară oficială a Episcopiei Ortodoxe a Oradiei și s-a bucurat de prezența Preacucernicilor Părinți de la Centrul Eparhial, a Părinților Profesori de la cele două școli teologice din Eparhie, împreună cu elevii și cu studenții, precum și a altor numeroși clerici și credincioși, care au trăit momente de aleasă bucurie duhovnicească și de îmbărbătare sufletească.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 668
Id: 56256
Data: Sep 23, 2015
Imagine:
]]>În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2015, sute de credincioşi au fost prezenţi la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi - Postelnicu Fir din Craiova. Cu prilejul .....
Data: Sep 23, 2015
]]>Episcopia Devei şi Hunedoarei organizează luni, 05 octombrie 2015, începând cu ora 09:00, examen de capacitate preoţească, la Centrul Eparhial din Deva, după cum informează Biroul .....
Data: Sep 23, 2015
]]>Mănăstirea Brazi s-a aflat, marţi, 22 septembrie, în sărbătoare. Cu prilejul hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul .....
Data: Sep 23, 2015
]]>Grupul psaltic Sfântul Ioan Damaschin al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei a susţinut, luni seară, 21 septembrie 2015, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Focşani, un .....
Data: Sep 23, 2015
]]>În fiecare an, în ziua de 22 septembrie, Mănăstirea vrânceană Brazi îşi sărbătoreşte ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie. Cu acest prilej, .....
Data: Sep 23, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).