Duminica 27 aprilie 2014, începând cu ora 18.00, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat Concertul Pascal,, Hristos a înviat”. Evenimentul s-a desfașurat la Casa de Cultura a Sindicatelor din municipiul Pitești, în prezența Înaltpreasfințitului Parinte Arhiepiscop Calinic și a Preasfințitului Parinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, dupa cum ne-a transmis pr. Necula Ciprian.Au fost de fața personalitați din principalele instituții administrative și culturale ale județului Argeș. Argeșenii și muscelenii au venit la acest spectacol într-un numar foarte mare, sala devenind la un moment dat neîncapatoare.Pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor au urcat: Nicolae Furdui Iancu, Camerata Argesis – condusa de maestrul Madalin Sandu și Corala Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, dirijata de Pr. Lect. Dr. Gheorghe Neacșu.Într-o organizare ireproșabila, publicul a avut posibilitatea sa urmareasca timp de trei ore și jumatate, un program presarat cu cântari religioase pascale, piese instrumentale din repertoriul național și internațional, romanțe și cântece patriotice.Impresia finala a fost una deosebita pentru cei prezenți în sala de spectacol, fiind laudata inițiativa Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, care a reușit sa ofere argeșenilor cel mai frumos cadou la sfârșitul Saptamânii Luminate.Proiectul a fost inițiat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Parinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, fiind pus în practica prin implicarea directa a parintelui consilier Caliopie Cristian Ichim, responsabil de coordonarea sectoarelor Economic și Construcții din cadrul Eparhiei.Concertul pascal organizat de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, se încadreaza în seria de proiecte culturale, sociale și sportive ,, Campionii Bucuriei”, derulate din anul 2013 și pâna în prezent.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 605
Id: 40217
Data: Apr 28, 2014
Imagine:
Data: Apr 28, 2014

Data: Apr 28, 2014

Data: Apr 28, 2014
Data: Apr 28, 2014

Data: Apr 28, 2014
Data: Apr 28, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).