]]>Corul Kinonia al Episcopiei Severinului și Strehaiei a început seria concertelor de colinde închinate Nașterii Domnului. După ce pe 12 și 14 decembrie au vestit minunea din ieslea Betleemului credincioșilor din parohiile Vânju Mare și Strehaia, în Duminica Sfinților Strămoși, membrii formației muzicale au adus bucuria Crăciunului în sufletele credincioșilor severineni, a precizat Cătălin Cernătescu. Cu o jumătate de ceas înaintea concertului Kinonia, sala de spectacol a Casei Tineretului din municipiu a devenit neîncăpătoare. Cuprinși de atmosfera sărbătorească, creștinii au venit însoțiți de rude și apropiați, dornici să se împărtășească de frumusețea sonoră a cântecului sfânt și bun. Cei prezenți au primit binecuvântarea arhierească a Preasfințitului Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, care a luat parte la eveniment. Corul Kinonia, condus de Arhid. Dr. Adrian Cristian Mazilița, a interpretat piese alese din cele mai frumoase colinde și cântări specifice perioadei. Melosul bizantin, armonia modală și cântecul popular au constituit mijloace potrivite de expresie, prin care formația a reușit să trezească în sufletele ascultătorilor trăiri deosebite. Cântecele îngerilor, păstorilor și întregii făpturi au fost readuse la viață cu aceeași emoție cu care cei dintâi martori ai Nașterii Domnului s-au închinat smeritului Prunc. Au fost interpretate variante armonizate aparținând celebrilor muzicieni aflați în slujba Bisericii și a neamului: Gelu Stratulat, D.G. Kiriac sau Nicolae Lungu. Printre cele mai apreciate colinde s-au numărat cele populare, însoțite de acompaniament muzical. Acestea, mai aproape de sufletul românului, au stârnit aplauze la scenă deschisă din partea publicului. Auditoriul a gustat din plin melodiile ardelenești, maramureșene sau din Mehedinți, ritmate și acordate cu substanța profundă a textelor bătrânești. De vestea minunată a Nașterii Domnului se vor bucura și cei privați de libertate, deținuții penitenciarelor din Turnu Severin și Vânjuleț, în fața cărora corul va susține un program de colinde pe 16 decembrie. Ultimul popas muzical al corului Kinonia, dedicat Crăciunului, va avea loc pe 27 decembrie, la biserica “Sf. Nicolae” din parohia Orșova Sud.
Download: Click for download attached file: Concert traditional de colinde la Turnu Severin
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 672
Id: 46463
Data: Dec 15, 2014
Imagine:
]]>16 decembrie 1859 - S-a născut în Mihoveni, jud. Suceava, Vasile Tarnavschi, preot paroh, apoi profesor de Vechiul Testament la Facultatea de Teologie din Cernăuți .....
Data: Dec 16, 2014
]]>Creştiniiortodocşi l-au pomenit lunea aceasta pe Sfântul Sfinţit Mucenic Elefterie. Acesta este cinstit în mod deosebit în Capitală, la biserica paraclis patriarhal din .....
Data: Dec 16, 2014
]]>Luni, 15 decembrie 2014,Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi MitropolitNifon,alături de părinţi consilieri de la Centrul eparhial, stareți și monahii,a săvârşit slujba .....
Data: Dec 16, 2014
]]>În Duminica a douăzeci şi opta după Rusalii, a Sfinţilor Strămoşi, 14 decembrie 2014, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală în parohia .....
Data: Dec 16, 2014
]]>Împodobirea sufletului se face cu post, cu rugăciune, cu fapte bune, cu citiri din cărţile sfinte, cu modificarea comportamentului nostru care, simţim fiecare, lasă de dorit. .....
Data: Dec 16, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).