Concertul de colinde Hristos Se naste! la Husasau de Cris

]]>Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, duminică, 06 decembrie 2015, în Parohia Husasău de Criș, Protopopiatul Oradea, a avut loc cea de a IV-a ediţie a concertului de colinde Hristos Se naşte ! Concertul a fost organizat de Parohia Husasău de Criş, în parteneriat cu Centrul Judeţean Pentru Păstrarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Bihor, după cum ne-a precizat Pr. Ioan Mircea Ghitea. Concertul s-a desfăşurat în biserica parohială din Husasău de Criş, după Sfânta Liturghie, invitat de onoare fiind delegatul Preasfințitului Părinte Sofronie la eveniment, Părintele Nicolae Alexandru Pop, vicar eparhial, care a transmis binecuvântarea Chiriarhului Oradiei pentru toți cei prezenți. Deschiderea concertului de colinde a fost făcută de către Corul de copii al Centrului Educaţional din Husasău de Criş, care au interpretat opt colinde şi sceneta Viflaimul. În continuare, au colindat următorii artişti: Andreea Drugaş, Alexandra - Maria Secan, Violeta Gherman, Andreea Chişe, Mădălina Ilea, Andrada Oros, Gabriela Sabău, Ianţa Lorena şi Aurica Vaida. Concertul a urmărit să trezească în sufletul fiecărui creștin participant la acest eveniment sentimentul de dragoste și apreciere pentru bogatele tradiții românești de Crăciun, în special prin frumoasele colinde străbune, şi să aducă bucuria şi nerăbdarea venirii sărbătorilor de iarnă, atât de mult iubite de către copii și nu numai. Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frăţească în sala de mese a Centrului Cultural Prof. Dr. Ing. Teodor Maghiar din Husasău de Criş.

Download: Click for download attached file: Concertul de colinde Hristos Se naste! la Husasau de Cris

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 381

Id: 59272

Data: Dec 11, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Evanghelia zilei