Cu prilejul praznuirii Maicii Domnului, duminica 15 august, a fost organizat la Urziceni un concurs de cunostinte religioase cu tema 'Maica Domnului, ocrotitoarea noastra, a celor mici'. Concursul aflat la prima editie a fost organizat de catre Protoieria Urziceni in sala de festivitati, cu binecuvantarea Preasfintitului Vincentiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor. Au participat 40 de copii, care frecventeaza clubul de vacanta al protoieriei, proiect sustinut de Fundatia World Vision Romania, menit sa-i ajute pe acestia sa inteleaga importanta pe care o are pentru noi toti, dar in special pentru cei mici, prezenta Maicii Domnului in viata noastra.Concursul a fost format din doua echipe, fiecare echipa avand la dispozitie o ora pentru a raspunde la zece intrebari cu tematica religioasa. Subiectele au fost formulate pentru copii cu varsta cuprinsa intre 5 si 13 ani.Bucuria, linistea si interesul de care copiii au dat dovada ne-au facut sa intelegem ca Maica Domnului i-a insotit pe tot parcursul concursului, acestia avand rezultate deosebite. Toti copiii au fost recompensati cu diplome de participare si cu rechizite necesare inceperii noului an scolar. Nadajduim ca acest concurs sa devina o traditie in Protoieria Urziceni, iar Maica Domnului sa ne ajute si in urmatorii ani in realizarea acestui eveniment , a declarat Victorita Berbec pentru Ziarul Lumina .
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 683
Id: 8492
Data: Aug 18, 2010
Imagine:
In data de 15 august, Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a sfintit pictura Manastirii Putna. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a decis, in conglasuire cu Inaltpreasfintitul Parinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, ca Manastirea Putna sa primeasca al .....
Data: Aug 18, 2010
Opt copii dintre cei care au fost arsi in incendiul de la Maternitatea Giulesti au fost botezati, dupa cum a declarat pentru Radio TRINITAS, parintele Tudorel Peiu, preotul de caritate al acestei unitati sanitare. Şapte dintre acestia se afla in prezent internati la Spitalul Clinic de .....
Data: Aug 19, 2010
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informeaza:In legatura cu articolul purtand titlul Nepotul Patriarhului Daniel, arestat pentru trafic cu heroina, aparut pe site-ul Pressalert.ro, facem urmatoarea precizare: Numitul Birgian Emilian Ioan nu este nepotul .....
Data: Aug 19, 2010
Şedintele administrative ale preotilor continua, in Arhiepiscopia Iasilor. Preotii din Protopopiatul Saveni s-au intalnit astazi, 18 august, iar in cadrul discutiilor au abordat tema intitulata Sfanta Traditie a Bisericii .Mai multe informatii cu privire la aceasta sedinta a oferit pentru .....
Data: Aug 19, 2010
La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Ramnicului s-a desfasurat astazi, 18 august, concursul pentru posturile clericale vacante, informeaza TRINITAS TV. Examenul a decurs sub forma de interviu si s-a adresat preotilor cu vechime mai mare de 5 ani, dar si candidatilor licentiati in teologie. .....
Data: Aug 19, 2010
Peste 150 000 lei s-au strans in urma apelului la solidaritate cu persoanele afectate de inundatii lansat de Arhiepiscopia Romanului si Bacaului, informeaza Radio TRINITAS. Banii stransi in Bisericile si Manastirile eparhiei vor fi folositi la constructia de case, la achizitionarea de .....
Data: Aug 19, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Orizont Spiritual - Duminica Infricosatei Judecati
Orizont Spiritual - Duminica a 23-a dupa Rusalii
Orizont Spiritual - Duminica a 2-a dupa Pasti
Orizont Spiritual - Duminica Cincizecimii (Pogorarea Duhului Sfant)
Orizont Spiritual - Duminica Vamesului si a fariseului
Orizont spiritual - Duminica vindecarii orbului din nastere
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).